Constructii & Imobiliare

INS: Numărul autorizaţiilor de construire a crescut cu 9,4% în T1 2018 faţă de T1 2017

INS: Numărul autorizaţiilor de construire a crescut cu...

Autor: Dan Straut, Mediafax

02.05.2018, 09:49 343

„Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (+269 de autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (+199), Sud-Muntenia (+158), Nord-Est (+47), Centru (+30) şi Bucureşti-Ilfov (+12). Scăderi au fost în regiunile de dezvoltare Sud-Est (-9 autorizaţii) şi Nord-Vest (-6)” se arată într-un comunicat al INS.

În luna martie 2018 s-au eliberat 3.383 autorizaţii pentru construirea de clădiri rezidenţiale, din care 65,7% sunt pentru zona rurală. Distribuţia în profil regional evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale de 658 de autorizaţii. Cele mai importante creşteri s-au înregistrat, în martie faţă de februarie, în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (+149 de autorizaţii), Nord-Est (+130), Sud-Muntenia (+112) şi Sud-Est (+111). Scădere a fost în regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (-46 de autorizaţii).

Potrivit INS, în luna martie 2018 faţă de aceeaşi lună a anului precedent se remarcă o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-106 autorizaţii), scădere reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-184 de autorizaţii), Nord-Est (-62), Sud-Est (-44) şi Nord-Vest (-10). Creşteri s-au înregistrat în Vest (+98 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (+41), Sud-Muntenia (+33) şi Centru (+22).

În terminiologia statisticienilor, autorizaţia de construire constituie „actul de autoritate al administraţiei locale pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO