Preţurile mari ale locuinţelor, teama de singurătate, mutarea cu locul de muncă dintr-o ţară în alta determină din ce în ce mai mulţi adulţi tineri din marile oraşe să se mute în spaţii comune de locuit, conturând astfel o nouă nişă în imobiliare.
„Vestea proastă este că nu poţi să ai 19 ani le nesfârşit. Vestea bună este că poţi să trăieşti la nesfârşit în acelaşi tip de locuinţă ca atunci când aveai 19 ani”, descriu jurnaliştii de la Financial Times termenul de „coliving” într-un articol publicat recent. Într-adevăr, sindromul Peter Pan, care se referă la adulţii care se comportă ca adolescenţii sau copiii, pare să se suprapună perfect pe conceptul de coliving, în care adulţii par să trăiască o adolescenţă perpetuă, ca la căminele studenţeşti.
În timp ce conceptul de shared economy şi al locuinţelor private închiriate pe durate scurte turiştilor prin Airbnb nu mai este de mult o noutate, conceptul de coliving îşi face loc în viaţa adulţilor moderni (în special a celor mai tineri dintre ei).
Mişcarea se referă la extinderea modelului de chirie folosit în general de studenţi, care stau de obicei mai mulţi într-un apartament, la un nou tip de dezvoltare imobiliară. Start-up-urile active pe această nişă dezvoltă proprietăţi pe care le transformă în spaţii de coabitare, care ţintesc, în general, persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani. Aceste spaţii includ atât zone individuale, private, destinate fiecărui chiriaş (în general garsoniere, cu suprafeţe variate), cât şi zone comune tuturor chiriaşilor: bucătăria, sufrageria, zonele de dining – toate folosite de persoanele care stau într-un astfel de spaţiu.
