Constructii & Imobiliare

Franciza de agenţii imobiliare Re/Max şi-a majorat vânzările cu 30% în 2017, la 2 mil. euro

Franciza de agenţii imobiliare Re/Max şi-a majorat...

Autor: Cristina Bellu

16.01.2018, 10:58 236

Franciza de agenţii imobiliare RE/MAX România a intermediat peste 1.500 de tranzacţii în 2017, în  creştere cu 50% faţă de anul precedent, valoarea comisioanelor generate ajungând la peste 2 milioane de euro, plus 30% faţă de 2016.

Potrivit datelor centralizate de companie, din tranzacţiile efectuate de RE/MAX 57% au fost vânzări, iar 43% închirieri.

„Afacerile RE/MAX au continuat evoluţia pozitivă şi în 2017 şi credem că această tendinţă se va păstra şi în perioada următoare. Numărul tranzacţiilor intermediate de birourile reţelei RE/MAX România din 13 oraşe a crescut comparativ cu anul precedent, ajungând la peste 1.500 de vânzări, respectiv închirieri”, a declarat Răzvan Cuc, Director Regional RE/MAX România.

Birourile din Cluj-Napoca au intermediat cele mai multe tranzacţii imobiliare, urmate în clasament de cele din Bucureşti şi Arad, oraş nou intrat în clasament.

„În ceea ce priveşte tipul de proprietăţi tranzacţionate de către companie, ponderea celor de pe segmentul rezidenţial a fost de 74%. Restul de tranzacţii au fost realizate pe segmentele: terenuri (10%), comercial (11%) şi industrial (5%)”, a adăugat Răzvan Cuc.

Compania a încheiat 2017 cu 22 de birouri, peste 200 de agenţi şi  7 contracte de franciză semnate pentru birouri în curs de deschidere. Pentru anul în curs RE/MAX mizează pe un parcurs pozitiv al businessului, estimând o creştere de 60% a numărului de birouri şi un avans de 40% al afacerii.

„În 2018, avem în vedere o creştere de 60% ca număr de birouri şi agenţi în linie cu strategia noastră de expansiune, iar ceea ce priveşte valoarea comisioanelor din tranzacţii ţintim o creştere cu 40%. Rămânem pozitivi cu privire la evoluţia businessului nostru şi în acest an şi ne propunem să continuăm acţiunile de dezvoltare a francizelor RE/MAX în România”, a completat Răzvan Cuc.

Referitor la evoluţia pieţei imobiliare în 2018, reprezentanţii RE/MAX estimează o creştere temperată de 8% a segmentului rezidenţial, cu accent pe pieţele

Potrivit previziunilor companiei, piaţa cea mai scumpă şi cu cea mai mare creştere procentuală va fi în continuare reprezentată de Cluj Napoca, în timp ce Bucureştiul va rămâne cel mai interesant pol de dezvoltare ca volume, atât pe segmentul rezidenţial, cât şi pe cel comercial.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO