Constructii & Imobiliare

Eurostat: Preţurile locuinţelor din România au scăzut cu 2,6% în T3/2020, a doua cea mai mare scădere din UE

Eurostat: Preţurile locuinţelor din România au scăzut...

Autor: Cristina Bellu

14.01.2021, 15:09 321

România a înregistrat în T3/2020 a doua cea mai mare scădere a preţurilor locuinţelor din UE, cu 2,6% faţă de T2/2020, după Cipru (minus 4,8%) şi, înaintea Italiei (minus 2,5%) şi Croaţiei (minus 0,6%), conform datelor afişate joi de Eurostat. 

La polul opus, ţările UE unde s-au înregistrat cele mai mari creşteri în T3/2020 faţă de T2/2020 au fost Ungaria (plus 5,2%), Danemarca (plus 4,2%) şi Letonia (plus 3,7%)

La nivelul zonei euro, în T3/2020 preţul locuinţelor a înregistrat o creştere de 1,3% comparativ cu T2/2020 şi cu 1,4% la nivelul întregii zone UE.

Raportat la perioada similară din 2019, preţurile locuinţelor au crescut cu 4,9% în zona euro şi cu 5,2% în UE, cele mai mari preţuri fiind înregistrate în Luxemburg (plus 13,6%) şi Polonia (10,9%), iar cele mai mici în Cipru (minus 1,4%) şi Irlanda (minus 0,8%).

România a înregistrat o creştere de 2,3% în T3/2020 faţă de perioada similară din 2019, în scădere faţă de avansul de 6,6% înregistrat în T2/2020.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO