Constructii & Imobiliare

Constructorul arădean Wallberg, controlat de antreprenorul Valentin Morar, livrează 134 de apartamente din proiectul rezidenţial pe care îl dezvoltă în zona de nord a Timişoarei şi continuă lucrările la alte 148 de unităţi

Constructorul arădean Wallberg, controlat de...

Autor: Cristina Bellu

15.03.2021, 12:03 726

Dezvoltatorul arădean Wallberg, controlat de antreprenorul Valentin Morar, a finalizat primele 134 de apartamente din proiectul XCity Towers amplasat în Timişoara, şi continuă lucrările la alte 148 de unităţi.

Acesta este primul cartier de turnuri rezidenţiale din Timişoara, proiect în valoare de 75 de milioane de euro, care va totaliza 955 de apartamente, potrivit unor date furnizate anterior de oficialii companiei.

Odată cu darea în folosinţă a clădirii, care cuprinde 30 de unităţi de tip studio, 74 de apartamente cu 2 camere şi 30 de apartamente cu 3 camere, Wallberg livrează şi o suprafaţă de 600 metri pătraţi de spaţii comerciale, suprafaţă contractată deja în cea mai mare parte.

“În Tower One vor funcţiona încă de la început un cabinet medical şi un magazin de produse de panificaţie, urmând să se adauge şi alte servicii. De asemenea, au fost finalizate 165 de locuri de parcare, dintre care 61 în subteran destinate rezidenţilor şi vizitatorilor. Parcul care deserveşte ansamblul va avea o suprafaţă de 5.000 metri pătraţi, iar amenajările vor începe în această primăvară”, transmit reprezentanţii Wallberg.

Alte 148 de unităţi sunt în construcţie în Tower Two, clădire cu un regim de înălţime de 16 etaje, parte din ansamblul rezidenţia XCity Towers, care va cuprinde şi o suprafaţă office de 700 metri pătraţi. Wallberg intenţionează să finalizeze al doilea turn din proiect în cursul anului viitor. Lucrările la partea de structură au ajuns la etajul 5 şi au demarat şi lucrările de zidărie.

“Numărul apartamentelor pe care le construim la Timişoara urcă astfel la peste 280 de unităţi, la care se adaugă cele peste 300 de locuri de parcare, dar şi o suprafaţă generoasă destinată spaţiilor comerciale şi o componentă office. Ritmul contractărilor se menţine susţinut în continuare, în Tower Two, de exemplu, au fost rezervate peste 50% din unităţi”, spune Alina Ciocoiu, director general adjunct al grupului Wallberg.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO