Caută doar în titlu
Constructii & Imobiliare

Comşa, Premier Estate Management: estimăm vânzări cu 50% mai mari în 2016

Premier Estate Management, una dintre cele mai mari companii de consultanţă şi vânzări asistate pe segmentul rezidenţial, a intermediat în 2015 vânzări de peste 24 mil. euro prin cele cinci proiecte gestionate în exclusivitate. În total au fost vândute circa 450 de apartamente, de trei ori mai multe comparativ cu 2014. Premier Estate Management este unul din principalii jucători pe segmentul de real estate rezidenţial, cu un portofoliu de aproape 1.500 de apartamente în valoare de peste 150 mil. euro.

„Anul 2015 a fost extrem de dinamic, cu proiecte şi oferte extrem de atractive, lucru care s-a reflectat în cele din urmă în vânzări. Ne putem lăuda cu creşteri semnificative ale vânzărilor în toate proiectele gestionate, de la cele de lux şi middle, la proiecte de Prima Casă şi TVA 5%. Anul 2016 are toate premisele să reprezinte un an în care vom vedea mai multe investiţii rezidenţiale, iar per total, estimăm creşteri de până la 50% ale unităţilor vandute”, a declarat Andreea Comşa, managing director Premier Estate Management. Potrivit companiei imobiliare în 2015, cele mai căutate apartamente au fost cele cu 2 camere, urmate de cele cu 3 camere, iar modalitatea preferata de plată a fost creditul Prima Casă, în proporţie de aproximativ 42%. 

Compania deţine în portofoliu apartamente şi vile pentru clienţi cu cerinţe şi bugete variate, de la apartamente de nivel middle şi lux în complexuri exclusiviste precum Ibiza Sol, Asmita Gardens, apartamente în ansambluri rezidenţiale noi şi inovative – Cartierul Solar, şi până la locuinţe cu preţuri mai accesibile în diverse cartiere din capitală. Valoarea minimă a unui apartament este de 28.900 euro, pentru o garsonieră de 41mp în Cartierul Solar, iar valoarea maximă este de 145.000 euro pentru un apartament cu 4 camere, 163 mp, în complexul exclusivist Ibiza Sol din Pipera. În portofoliul Premier Estate Management se regăsesc şi oferte de lux, precum ar fi cele aparţinând ansamblului 49Gafencu; acesta este alcătuit din apartamente cu 2, 3, 4 şi 5 camere, ce au un preţ de vânzare mediu de 110.000 Euro pentru apartamentele cu 2 camere şi de 365.000 Euro pentru apartamentele cu 4 camere şi pot să ajungă până la sume de peste EUR 600.000 pentru cele de 5 camere. Pentru proiectele din portofoliu, Premier Estate Management oferă clienţilor săi posibilităţi de finanţare atractive şi diversificate, de la credit bancar cu dobânzi preferenţiale sau programul Prima Casă, până la rate la dezvoltator cu avans 0.

  

  

  

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.