Constructii & Imobiliare

Colliers: Există câteva tranzacţii mari în imobiliare în diferite stadii ale procesului de vânzare

Valoarea totală a investiţiilor imobiliare a ajuns la aproape 290 de milioane de euro în România în primele şase luni din 2021, în scădere cu circa 29% faţă de nivelul de 409 milioane de euro din prima jumătate a lui 2020, tranzacţiile în segmentul birourilor reprezentând aproximativ 66% din volum, arată un raport realizat de compania de consultanţă imobiliară Colliers.

„2021 ar putea părea oarecum lent din perspectiva volumelor în comparaţie cu unii dintre anii precedenţi, dar nu trebuie să judecăm o carte doar după copertă şi nici o anumită perioadă de timp doar din punctul de vedere al tranzacţiilor încheiate. În ceea ce priveşte interesul investitorilor şi mişcările favorabile pentru preţurile activelor prime, nu este deloc un an rău, dimpotrivă. Există, de asemenea, câteva tranzacţii mari în diferite stadii ale procesului de vânzare. Un amestec de jucători, cu experienţă în piaţă sau noi, arată interes şi ar trebui, de asemenea, să încheie câteva achiziţii semnificative înainte de sfârşitul anului. După ce în ultimii ani au rămas în umbră din cauza concurenţei acerbe, investitorii autohtoni încep să facă oferte, concentrându-se în special pe tranzacţiile din retail”, explică Anca Merdescu, Associate Director Investment Services la Colliers.

În opinia consultanţilor, volumul total al tranzacţiilor imobiliare comerciale va ajunge la 700-800 de milioane de euro până la sfârşitul anului

 Primele şase luni ale anului au fost marcate în special de tranzacţii de birouri, în zone renumite din Bucureşti, cu un mix de chiriaşi predominant internaţional.

Mai mult de jumătate din volumele investite s-au concentrat pe trei tranzacţii mari de birouri: vânzarea clădirilor de birouri Campus 6.2 şi 6.3 de Skanska către S IMMO pentru 97 de milioane de euro, finalizarea achiziţiei clădirii de birouri The Light One din Bucureşti de către Uniqa de la River Development, pentru 54 de milioane de euro, şi preluarea clădirii de birouri Bucharest Financial Plaza din centrul Bucureştiului de către compania austriacă Immofinanz, într-o tranzacţie în valoare de 36 de milioane de euro. Alte două tranzacţii au avut loc în T3, respectiv vânzarea Hermes Business Campus, într-o tranzacţie de aproximativ 150 de milioane de euro, de dezvoltatorul belgian Atenor către Adventum Group şi partenerii săi, şi achiziţionarea Dacia One de către Dedeman de la Atenor.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.