România produce haine, fibre textile şi încălţări în valoare de 22,7 mld. euro (4,6 mld euro) anual, adică echivalentul a 1,5% din PIB, industria având o pondere similară cu totalul cifrei de afaceri a mediului de bussiness local în 2018, ultimul an pentru care există date publice. Oficial, fără a se lua în calcul munca la negru, în domeniu lucrează 200.000 de croitorese, cusătorese şi cizmari care pun eticheta de „made in Romania“ pe haine şi pantofi ce poartă mărci precum Zara, H&M, Moncler şi Burberry. Aproape 4% din salariaţii din România lucrează în această industrie care utilizează în mod intens forţa de muncă, unele fabrici având chiar şi peste 1.000 de salariaţi. Numărul de angajaţi din domeniu a scăzut însă constant an de an, declinul fiind de aproape 40% faţă de 2008, adică peste 100.000 de oameni, dat fiind că forţa de muncă s-a orientat către industrii mai bine plătite sau a luat drumul străinătăţii în căutarea unor joburi nespecializate plătite cu 800-1.000 de euro pe lună. În România o croitoreasă dintr-o fabrică de textile a ajuns acum să câştige 1.800 de lei pe lună (370 de euro), aproape la jumătate faţă de salariul mediu net pe economie, pe când în producţia de încălţăminte câştigul nu ajunge nici el în medie la 2.000 de lei. Angajaţii din aceste sectoare au fost mereu plătiţi prost, de multe ori cum salariul minim pe economie, pentru că cele mai multe fabrici produc în lohn, ceea ce înseamnă că doar cos şi croiesc, materia primă, tiparul şi ideile venind de la client. Astfel se plăteşte doar manopera, valoarea adăugată fiind minimă.
România a fost în anii ‘90 şi continuă să fie şi astăzi unul dintre principalii croitori şi cizmari ai Europei, pe multe haine „de firmă“ stând înscrisă expresia „made in Romania“. Poziţia geografică favorabilă, expertiza istorică şi mai ales salariile mici au pus piaţa locală pe harta marilor branduri internaţionale când vine vorba de producţie.
Astfel, oficial, 200.000 de persoane lucrează în producţia de textile, îmbrăcăminte şi încălţăminte, poziţii plătite nu de puţine ori cu salariul minim pe economie, aceste joburi fiind cunoscute ca fiind printre cel mai prost plătite din economie, alături de cele de cameristă în HoReCa sau de casieră în retail. În ultimii ani salariile din retail au crescut, trase în sus de politica anumitor jucători, dar în industria textilă orice majorare poate însemna închiderea unor fabrici. De altfel, în ultimii doi ani - 2018 şi 2019 - mai mulţi jucători mari au închis sau restructurat operaţiunile din România tocmai din cauza majorării salariului minim pe economie care a dus implicit la creşteri în lanţ în toate industriile. România nu mai este competitivă în raport cu ţări din Asia de Sud şi Sud-Est, unde salariile nu ajung uneori nici la 100 de dolari, spun ei.
Care este explicaţia pentru această situaţie?
Cea mai mare parte a fabricilor din România lucrează în sistem lohn, ceea ce înseamnă că ele doar croiesc şi cos haine pentru marile branduri, acestea din urmă fiind cele care trimit materialele, accesoriile, tiparele şi designul. Astfel, fabricile sunt plătite doar pentru manoperă, valoarea lor adăugată fiind minimă. Totodată, acest tip de relaţie le face să fie dependente de clienţii străini.
„Consider că manopera, adică lohnul, este o formă de sclavagism, iar ceea ce nu înţeleg producătorii români este că în momentul în care nu au nicio altă sursă de venit, lohnul este o formă mai lentă de sinucidere. Când clientul nu îţi mai dă comenzi, deja intri în pierdere, o întârziere a unei comenzi te pune în mari dificultăţi financiare“, a explicat Cristina Bâtlan, cofondatoarea brandului Musette, unul dintre cei mai mari jucători locali din sectorul de încălţăminte, cu activităţi atât în producţie, cât şi în retail.
