Companii

ZFeLEARNING: Fraudă vs. creativitate. Care este diferenţa dintre un contabil creativ şi unul corupt?

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Autor: Corina Mirea

08.07.2013, 18:53 1267

Managerii departamentelor financiare, de audit, conformitate, contabilii sau personalul acestora care vor să înveţe care este diferenţa dintre raportarea financiară frauduloasă şi contabilitatea creativă pot afla, în doar o oră, noţiuni financiar-contabile care să îi ţină departe de scandaluri precum cele din cazurile Enron, WorldCom sau Parmalat. Care sunt ariile contabile care creează breşe în favoarea contabilităţii creative şi a raportării financiare frauduloase, ce tip de comportament indică o potenţială fraudă, care sunt limitările controalelor interne în prevenirea şi detectarea raportării financiare frauduloase sau ce metode ajută la evitarea capcanelor contabilităţii creative sunt doar câteva dintre noţiunile financiar-contabile explicate în cadrul cursului online „Raportarea financiară frauduloasă“, dispo­nibil pe platforma de cursuri video online ZFeLEARNING, lansată la începtul lunii iunie de ZF. 

Prin intermediul cursului, „studenţii“ vor putea identifica principalele „scheme“ de fraudă, factorii care favorizează raportarea financiară frauduloasă, ariile care au cel mai mare risc de raportare financiară frauduloasă sau vor putea învăţa modul în care politicile organizaţionale pot, prin intermediul unor reguli bine stabilite, să prevină tentativele de fraudă.

Cursul de e-learning oferit de ZF are un cost de 38 de euro cu TVA şi poate fi parcurs în termen de 45 de zile de la achiziţionare.

Platforma ZFeLEARNING este dezvoltată de ZF în par­teneriat cu BDO Business School (programul de training al companiei de audit şi consultanţă de business BDO), Expand Health România (firmă de consultanţă în management şi mar­keting), Nestor Nestor Diculescu Kingston Pedersen (firmă de avocatură) şi The Academy at PwC (centrul de training al firmei de audit şi consultanţă fiscală PwC).

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.07.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO