Companii

ZF Power Summit 2020 pune pe masă o strategie energetică concretă: gazul trebuie să fie combustibilul tranziţiei energetice în România pentru că este o resursă locală. Ce alte soluţii văd liderii unei pieţe de peste 30 mld. euro?

ZF Power Summit 2020 pune pe masă o strategie...

Autor: Roxana Petrescu

20.02.2020, 00:08 527

Cea de-a noua ediţie a ZF Power Summit, eveniment organizat de Ziarul Financiar care a avut loc în perioada 17-18 februarie, a fost în totalitate dedicată tranziţiei energetice, cel mai fierbinte subiect din domeniu la acest moment.

Mai bine de 40 de speakeri au acceptat invitaţia ZF la dezbatere, iar timp de două zile, pe durata unui maraton de circa 10 ore de discuţii, cu prezenţa în sală a mai bine de 250 de participanţi, a fost identificat un set de măsuri pentru tranziţia sectorului energetic, unul dintre puţinele care plasează România printre liderii europenei.

Care sunt concluziile?

1. Gazul trebuie să fie combustibilul prin care România va realiza tranziţia energetică de la zona de cărbuni spre partea de regenerabile. Motivul este simplu. Mai bine de 150 de miliarde de metri cubi de gaze aşteaptă să fie scoase din Marea Neagră, iar pe plan local, onshore, perspectivele de producţie sunt foarte bune.

Circa 25% din producţia de energie a României este bazată acum pe cărbuni, domeniu care va fi puternic afectat de Green Deal, megapachetul de măsuri anunţat la începutul acestui an de Comisia Europeană în care decarbonizarea economiilor are rolul principal.

România nu va putea renunţa la cărbuni în zece ani de zile, dar trecerea de la această zonă de producere a energiei spre forme regenerabile nu se va face fără unităţile bazate pe gaz.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO