Companii

ZF Pharma Summit. Mihai Miron, spitalul privat Sf. Constantin din Braşov: Fondurile în sănătate trebuie redistribuite pe criterii de performanţă, să urmeze pacientul

Mihai Miron controlează grupul Ropharma, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa farma, dar şi spitalul Sf. Constantin din Braşov

Mihai Miron controlează grupul Ropharma, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa farma, dar şi spitalul Sf. Constantin din Braşov

Autor: Georgiana Mihalache

08.10.2018, 20:30 400

♦ „Sunt mulţi medici care nu ne întreabă care este oferta financiară, ci care sunt condiţiile de lucru, care este mediul.

Fondurile din sistemul de sănătate trebuie să urmeze pacientul şi nevoile acestuia, în contextul în care există liste de aşteptare de câteva luni pentru ca bolnavii să poată beneficia de intervenţii medicale, susţine Mihai Miron, care con­trolează grupul Ropharma, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa farma, dar şi spitalul Sf. Constantin din Braşov.

El a fost prezent la conferinţa Phar­ma Summit, eveniment organizat de Zia­rul Financiar şi aflat la a şaptea ediţie.

„Ar fi important dacă s-ar reuşi redistribuirea fondurilor pentru a urmări pacientul asigurat, iar plăţile să se facă pe criterii de performanţă. Sunt intervenţii chirurgicale care se fac în premieră, oamenii se refac mult mai repede, trebuie să facem ceva să poată beneficia cât mai mulţi români de astfel de proceduri“, a spus Mihai Miron.

El a adăugat că extinde spitalul din Braşov cu circa 11.500 de metri pătraţi, în care vor fi amplasate şase săli de ope­raţie şi două săli de transplant tocmai pentru că a văzut că există nevoie de servicii medicale pentru pacienţii de pe listele de aşteptare. Astăzi spitalul Sf. Constantin are 92 de paturi.

„Am extins investiţia pentru că a­vem liste de aşteptare care depăşesc do­uă luni, ceea ce în cazul chirurgiei on­co­lo­­gice este prea mult“, a mai spus Miron.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO