Companii

Wrigley si-a dublat profitul la 8,5 mil. euro

25.05.2006, 00:00 33

Wrigley Romania, importatorul producatorului american pe piata locala, a realizat anul trecut un profit de 8,5 milioane de euro (31 mil. lei), in crestere cu aproape 90% fata de anul precedent.

In aceeasi perioada, cifra de afaceri a companiei Wrigley Romania a inregistrat o crestere de peste 30% in euro, pana la nivelul de 40 mil. euro (146,4 mil. lei), in conditiile in care vanzarile de guma de mestecat Wrigley au crescut anul trecut cu 15% fata de anul anterior. In lei, cresterea cifrei de afaceri a fost de 19%.

Wrigley si-a consolidat astfel pozitia de leader pe piata romaneasca a gumei de mestecat, ajungand la o cota de piata de 91,4%, potrivit unor studii realizate de AC Nielsen si citate de companie. Oficialii Wrigley nu au facut pana la inchiderea editiei comentarii legate de evolutia profitului.

Un alt obiectiv al companiei pentru anul trecut a fost dezvoltarea pe segmentul bomboanelor, pe care a atins o cota de piata de 30,9% fata de 16,2% la sfarsitul anului 2004, potrivit aceluiasi studiu. Cele doua branduri ale sale comercializate pe piata romaneasca sunt Orbit Drops si Solano. Bomboanele Solano au fost lansate spre sfarsitul anului 2004, iar un an mai tarziu au ajuns la o cota de 20,2% din valoarea pietei de dropsuri.

"Cresterea de volum pe segmentul bomboanelor a fost de 10%, intentia noastra fiind sa ne dezvolatm si pe acest segment in urmatorii ani", au declarat reprezentantii Wrigley Romania. Wrigley Romania estimeaza pentru acest an o crestere volumica a vanzarilor cu 15%. Una dintre zonele-cheie de dezvoltare este si in acest an cea a bomboanelor.

La inceputul anului, compania a lansat in Romania o noua categorie de bomboane, Juicy Fruit. Portofoliul Wrigley Romania cuprindea la sfarsitul anului trecut guma de mestecat - marcile Orbit, cu sub-gama Orbit Professional, Airwaves (a doua marca pe piata romaneasca, dupa Orbit), Winterfresh si Hubba Bubba, precum si bomboane - Orbit Drops si Solano.

In ceea ce priveste evolutia pe marci, brandul leader al companiei, Orbit , a inregistrat anul trecut o crestere volumica a vanzarilor de 25%. Wrigley Romania a lansat pe piata, in anul 2004, gama premium Orbit Professional, care a avut pana in prezent cresteri semnificative de vanzari, Romania fiind a doua tara dupa Germania din punctul de vedere al dinamicii vanzarilor acestui produs.

Un alt brand al Wrigley care a inregistrat cresteri volumice de vanzari a fost Hubba Bubba, guma de mestecat adresata copiilor. Acest produs a avut anul trecut vanzari cantitative cu 40% mai mari decat in anul precedent.

"La aceasta crestere a contribuit lansarea variantei de ambalaj la bucata", au explicat reprezentantii Wrigley Romania. Marca Hubba Bubba detine 5% din totalul pietei autohtone de guma de mestecat si aproximativ 60% din segmentul de bubble gum, mai arata studiile de piata citate de companie.

Wrigley Romania va investi si in acest an in promovare si distributie, fiind posibila de asemenea intrarea pe noi segmente ale pietei dulciurilor, potrivit unor declaratii anterioare ale lui Mihai Georgescu, directorul general al companiei. Aceasta posibila extindere ar putea veni ca urmare a strategiei Wrigley la nivel global, deoarece compania si-a propus sa devina unul dintre cei mai mari jucatori pe piata dulciurilor, nu numai pe segmentul gumei de mestecat.

Principalii jucatori pe piata dulciurilor din Romania sunt in prezent companii internationale precum Kraft Foods, Nestle, Elite, dar si autohtone, printre care se numara European Food si Kandia Excelent. Compania Wrigley, avand sediul central in Chicago, a fost infiintata in 1891 in Statele Unite ale Americii si este prezenta pe piata dulciurilor din peste 180 de tari, cu branduri din segmentele guma de mestecat si bomboane de diverse tipuri.

Wrigley a renuntat anul trecut la preluarea fabricii de bomboane detinuta de Kraft Foods la Brasov, dupa ce a preluat pe plan mondial mai multe active ale Kraft, in urma unei tranzactii de 1,46 mld $.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO