Caută doar în titlu
Companii

World Class îşi scoate din joc principalul competitor

World Class România, cea mai extinsă reţea locală de centre de fitness, deţinută de fondul de investiţii polonez Resource Partners, a semnat un contract de vânzare-cumpărare prin care preia compania Club Sport Fitness Center MV, potrivit unor informaţii apărute recent pe site-ul fondului de investiţii Resource Partners.

Astfel, World Class îş scoate din joc principalul competitor de pe piaţa centrelor de fitness, care a avut în 2014 afaceri de aproape 12 milioane de lei, în creştere de peste 65% faţă de anul precedent. Raportul dintre cele două companii, la nivel de cifră de afaceri este de aproape patru la unu, având în vedere că în 2014 businessul World Class în România s-a situat anul trecut la peste 42 de milioane de lei, conform datelor de la Ministerul de Finanţe.

“Discuţiile despre această tranzacţie au apărut în urmă cu câteva luni. A fost semnat un acord formal de vânzare-cumpărare. Tranzacţia nu a fost finalizată încă, mai sunt câteva condiţii de îndeplinit, însă până la finalul trimestrului întâi estimăm că aceasta se va finaliza”, a spus pentru ZF Dan Fărcăşanu, director de investiţii al Resource Partners. Acesta nu a precizat care este valoarea tranzacţiei şi nici directorul reţelei de centre de fitness Club Moving (Club Sport Fitness Center MV) Delia Iliasa nu a dorit să comenteze pentru ZF pe tema vânzării.

Compania Club Sport Fitness Center MV este deţinută de francezul Thomas Richard Pierre, 42 de ani, conform celor mai recente informaţii ale ZF.

Prin această preluare, World Class ajunge la 28 de centre de fitness în Bucureşti şi în ţară.  În 2014, World Class România a avut afaceri de 42,5 mil. lei, cu 15% mai mult faţă de 2013, dar compania a raportat pierderi de 3 mil. lei faţă de profitul de 2 milioane de lei din 2013. Aceeaşi sursă arată că piaţa locală de fitness a ajuns în 2014 la 143 de milioane de lei, în creştere de opt ori faţă de anul 2008.

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.