Companii

Vrancart intra de maine la Bursa. Luni vine randul Flamingo

14.07.2005, 20:04 18

Bursa de Valori Bucuresti va avea doua listari in doua sedinte de tranzactionare consecutive dupa ce in ultimul an doar o singura companie si-a mai adus actiunile pe piata de capital.

Actiunile producatorului de hartie si carton Vrancart Adjud vor intra de vineri in randul Bursei, luni urmand sa intre in ring actiunile holdingului IT&C Flamingo International. Vor intra la tranzactionare la Bursa de Valori Bucuresti incepand de luni dupa ce Comitetul Bursei a aprobat listarea actiunilor celor doua societati la categoria a II-a a pietei.

Brokerii de pe piata sunt optimisti si mizeaza pe preturi de tranzactionare mai mari decat cele din cadrul ofertelor publice derulate de cele doua companii. Actiunile Flamingo ar putea fi impulsionate si de faptul ca societatea va convoca in urmatoarele saptamani o Adunare Generala a Actionarilor pentru majorarea capitalului social si acordarea de actiuni gratuite.

Listarea Vrancart si a Flamingo vine pe fondul unor evolutii oscilante la Bursa in ultimele saptamani, piata actiunilor fiind dominata in aceasta saptamana mai mult de tranzactii speculative. Speculatorii au putea sa incerce sa castige si de pe urma intrarii la tranzactionare a actiunilor celor doua companii, mai ales in primele zile, pana pretul isi gaseste un punct de echilibru.

In singura listare din acest an, cea a actiunilor Broker Cluj, primele tranzactii de pe piata s-au derulat in jurul pretului de 4 lei noi/actiune, de aproape trei ori mai mult decat pretul din oferta publica initiala, care s-a situat la 1,55 lei noi/actiune. Cotatia Broker a urcat ulterior pana la aproape 5 lei, dupa ce compania a anuntat ca va distribui actiuni gratuite.

Brokerii sustin ca ar fi normal ca preturile la care actiunile vor intra la tranzactionare sa fie mai mari decat cele din ofertele publice "Cred ca actiunile Vrancart ar putea sa intre la tranzactionare la 0,2 lei/actiune pentru ca oferta s-a derulat la 0,15 lei/actiune, iar oferta a fost suprasubscrisa", spune Octavian Dragolea, directorul societatii de brokeraj European Securities.

"Cred ca pretul la care vor intra la tranzactionare actiunile Flamingo va fi de 2,5 - 2,8 lei/actiune. Daca mai exista pe Bursa o urma de optimism, ar trebui sa beneficieze si actiunile Flamingo", spune Adrian Ceuca, director de tranzactionare la societatea de intermediere SSIF Broker din Cluj-Napoca.

Flamingo va demara in urmatoarele saptamani procedurile privind o noua majorare de capital, in cadrul careia in capitalul social vor fi incluse primele de emisiune incasate in cadrul ofertei publice, actionarii urmand sa primeasca aproximativ cinci actiuni gratuite pentru fiecare titlu detinut.

Valoarea nominala a unei actiuni Flamingo este de 0,1 lei, iar compania a incasat 2,3 lei pentru fiecare din cele 19,55 milioane de actiuni vandute in cadrul ofertei. Flamingo va putea sa isi majoreze astfel capitalul social cu 43 milioane de lei (12 milioane de euro).

"Vom incepe in urmatoarele saptamani procedurile privind majorarea capitalului. Deocamdata ne-am concentrat asupra listarii pentru a aduce actiunile pe Bursa la mijlocul lunii iulie, asa cum am promis", spune Dragos Simion, membru al Consiliului de Administratie al Flamingo International.

Reprezentantii Flamingo spun ca pe piata exista investitori care nu au cumparat in cadrul ofertei atatea actiuni cat si-au dorit, iar acestia ar putea intra la cumparare chiar de saptamana viitoare.

"Nu stiu la ce pret va incepe tranzactionarea. Asta sunt si eu curios sa aflu. Sunt convins insa ca exista investitori care nu au prins actiuni in oferta si sunt doritori sa cumpere. Ramane insa de vazut daca acestia vor intra la cumparare in prima zi sau vor mai astepta cateva zile sa vada cum merge piata", spune Dragos Simion. vlad.nicolaescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO