Companii

Vila în care se află restaurantul Heritage, scoasă la licitaţie. La primul termen, n-au fost oferte. Preţul va fi cu 25% mai mic

Vila în care se află restaurantul Heritage, scoasă la licitaţie. La primul termen, n-au fost oferte. Preţul va fi cu 25% mai mic

Autor: Cristi Moga

05.04.2012, 19:07 478

Vila de pe strada Polonă din Bucureşti, în care se află unul dintre cele mai scumpe restaurante din Bucureşti, Heritage, controlat de omul de afaceri Dinu Patriciu, a fost scoasă la licitaţie ca urmare a unei datorii neachitate a proprietarului, Georges Negropontes, nepotul lui Gheorghe Tătărescu, fost prim-ministru al României în perioada interbelică.

Negropontes a ajuns să se judece pentru o sumă neachitată de bani cu avocaţii firmei Iordănescu şi Asociaţii, care au obţinut dreptul de executare a proprietăţii, iar Tribunalul Bucureşti a respins în 20 martie recursul formulat de nepotul fostului prim-ministru printr-o decizie irevocabilă.

"Noi am fost aleşi de creditor pentru executarea proprietăţii, iar în data de 11 mai va fi o nouă licitaţie cu imobilul de pe strada Polonă. La prima încercare de valorificare, la un preţ de circa 5 milioane de lei (1,2 milioane de euro), nu s-a prezentat nimeni, astfel că preţul de pornire va fi redus cu 25%", a precizat executorul Ionuţ Cătălin Răileanu. El spune că pentru această proprietate a primit mai multe telefoane din partea unor investitori interesaţi.

Pentru participarea la licitaţie este necesară plata unei cauţiuni reprezentând 10% din preţul de pornire, adică o sumă de circa 90.000 de euro la următorul termen.

Vila din strada Polonă are o suprafaţă de aproximativ 750 de metri pătraţi, astfel că la un preţ de 900.000 de euro ar rezulta o valoare de circa 1.200 de euro/mp.

La nivelul anului 2010, pentru închirierea acestui spaţiu Patriciu plătea un preţ de aproape 10.000 de euro lunar.

De-a lungul timpului, printre acţionarii Heritage s-au numărat Robert Rekkers, fostul CEO al Băncii Transilvania, Anca Ioan, fost CEO al Ţiriac Holdings, Răsvan Radu, preşedintele executiv al UniCredit Ţiriac şi Dan Pascariu, preşedintele CA al UniCredit Ţiriac Bank. Numărul mare de preşedinti şi vicepreşedinti de bănci a făcut ca Heritage să fie supranumit şi "restaurantul bancherilor".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO