Companii

VIDEO ZF Live. Gabriel Vişan, Leadership Management International: Mulţi încep un business, dar puţini ajung la performanţă. Francizele au avantajul de a avea expunere şi expertiză internaţională

Autor: Cristina Bellu

03.10.2017, 19:30 1150

Conceptul de franciză, unul extrem de popular în ţările capitaliste şi pro­ba­bil una dintre cele mai rapide şi mai si­gure metode de a-ţi genera propriul busi­ness, începe să prindă din ce în ce mai mult teren pe piaţa locală şi prin pris­ma faptului că franciza reprezintă pen­tru antreprenori un mix între a fi cor­poratist şi a fi independent, este de părare Gabriel Vişan, partener master­fran­cizat Leader­ship Manage­ment International (LMI).

„Mulţi încep un business, dar puţini ajung la performanţă. Una este să ai un start-up fără nicio direcţie şi alta este să te implici într-o franciză unde există avan­tajul expunerii şi al expertizei interna­ţionale“, spune Gabriel Vişan, care prin intermediul LMI pune la disoziţie o franciză pentru cei care vor să intre pe segmentul de educaţie de business.

Fondată în America în 1960 de Paul J. Meyer, compania Leadership Ma­nage­ment International a reuşit de-a lun­gul timpului să îşi extindă activitatea, fiind acum prezentă în aproape 80 de ţări din lume.

„Chiar dacă poate părea o nebunie să investeşti în educaţie în România, este bine să avem în vedere faptul că în momentul de faţă există multe companii româneşti care au ajuns la nivelul la care trebuie să-şi structureze mai bine aface­rea şi au nevoie atât de cunoştinţe cât şi de mecanisme cu care să controleze afa­cerea.“, explică Vişan.

În România, compania operează din 2002 şi oferă consultanţă  cu pre­cădere pe segmentele care vizează atitu­di­nea şi planul de acţiune şi mai puţin în zona de transfer de cunoştinţe, celor 300 de clienţi pe care îi are.

„Noi învăţăm antreprenorii cum să folo­sească ceea ce au pentru a obţine mai multe rezultate. Conceptele pe care le folosim sunt structurate în programe care se pot întinde pe o durată de 1-4 ani de zile. Concret, fiecare individ are de pus în practică un plan de acţiune. Pla­nu­rile sunt construite şi oferite de noi, ştim exact care pot fi efectele. În primul rând ple­căm de la obiectivele de business, dar în­totdeauna integrăm şi obiec­tivele per­sonale. Încercăm să lu­crăm cu obiec­ti­vele care sunt provo­ca­toare pentru in­di­vid, nu intrăm în obiec­tivele pe care le are deja şi care funcţio­nează în mod constant.“

Potrivit acestuia, în momentul de faţă există şase parteneri LMI, dintre care patru în Bucureşti, şi câte un partener în Cluj şi Bacău. „Am avea nevoie de cel puţin un partener în fiecare oraş important din ţară, care să asigure un suport suplimentar antreprenorilor din regiune“.

Experienţa în business şi dorinţa de a ajuta antreprenoriatul local constituie principalele caracteristici ale profilului unui potenţial partener LMI în viziunea lui Gabriel Vişan.

„Chiar dacă activăm într-o zonă relativ mică, estimată la 30-40 de milioane de euro, industria de educaţie are o profitabilitate ridicată“, concluzionează Vişan.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO