Companii

Vicepreşedinte ANRE: Creşterea cu 5% a preţului electricităţii nu înseamnă nimic, stingeţi becul din baie

Vicepreşedinte ANRE: Creşterea cu 5% a preţului electricităţii nu înseamnă nimic, stingeţi becul din baie

Autor: Carol Dan

30.05.2012, 12:08 885

Creşterea cu 5% a preţului electricităţii "nu înseamnă nimic", echivalând cu consumul generat de becul uitat aprins în baie, a declarat miercuri Petru Lificiu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), care susţine că decizia privind majorarea preţurilor nu a fost încă adoptată.

"O creştere cu 5% la sfârşitul lunii nu înseamnă nimic. Adică înseamnă să nu uităm becul aprins în baie când plecăm la serviciu", a afirmat Lificiu într-o conferinţă de presă.

Preţul reglementat al energiei electrice va fi majorat cu 5% până la sfârşitul lunii iunie atât pentru populaţie, cât şi pentru consumatorii industriali, potrivit angajamentelor asumate de autorităţi faţă de FMI.

Lificiu a spus însă că nu a fost luată o decizie cu privire la modificarea tarifelor.

"Nu este vorba de o creştere de preţ, ci de recunoaşterea unor costuri. (...) Încă nu s-a stabilit", a spus Lificiu într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări.

Tarifele la electricitate şi gaze plătite de populaţie sunt reglementate de ANRE din considerente de protecţie socială, dar Comisia Europeană şi FMI au cerut Guvernului să liberalizeze piaţa pentru a aduce preţurile la nivelul din blocul comunitar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO