Caută doar în titlu
Companii

Verla, furnizor român de materiale pentru publicitate: Am făcut demersuri pentru a suplimenta stocurile de folie transparentă folosită la fabricarea vizierelor. Pănă acum avem comenzi de peste 10.000 mp pentru acest tip de folie

Viorel Verzea, fondatorul companiei Verla, furnizor român pentru industria de publicitate şi amenajări interioare, spune că a înregistrat comenzi de peste 10.000 mp pentru folie transparentă de tip PET, folosită la fabricarea vizierelor, motiv pentru care a făcut demersuri pentru a suplimenta stocurile. Verla are trei depozite proprii la Cluj, Bucureşti şi Iaşi.

„Pentru că noi am donat întregul stoc existent în depozitele din Cluj şi Bucureşti, şi cererea a început să fie din ce în ce mai mare, am făcut demersuri pentru a suplimenta stocurile. Până acum avem comenzi de peste 10.000 mp pentru acest tip de folie. Cei care achiziţionează sunt clienţii noştri, firme din domeniul industriei publicitare, însă am avut cereri şi din alte domenii, de exemplu instituţiile bancare ne-au solicitat produse de acest gen”, a spus pentru ZF Viorel Verzea.

De asemenea, compania poate furniza şi folii de tip floor-graphics, folosite în această perioadă pentru delimitarea distanţei minime la casele de marcat sau la ghişeele diverselor instituţii.

„Suntem în discuţii permanente cu furnizorii noştri pentru soluţii care pot ajuta în această perioadă, pentru adaptarea produselor comercializate la condiţiile pandemiei de Covid-19. În felul acesta încercăm să ne acoperim costurile minime şi să menţinem business-urile pe o linie de plutire. Pentru că impactul negativ din punct de vedere economic va fi mult mai de durată decât pandemia în sine.”

În cadrul companiei lucrează 65 de persoane, dar în această perioadă îşi desfăşoară activitatea doar 50-60% dintre angajaţi. „O bună parte muncesc de acasă, iar restul sunt în şomaj tehnic, dar cred că suntem un caz bun.”

Fondatorul Verla spune că, în această perioadă, autorităţile ar trebui să aprobe creditarea rapidă pentru firmele mici care sunt blocate în prezent şi care nu au posibilitatea de a-şi achita datoriile la furnizori, deoarece „fără ajutor aceste companii vor dispărea.”

„Fac comparaţie cu creditele de nevoi personale de 5.000-10.000 de euro pe care băncile le acordă fără mari dificultăţi, fără garanţii, doar un contract de muncă care poate deveni volatil oricând. Cred că firmele mici merită acelaşi regim într-un plafon garantat de stat.   Ar fi mai ieftin şi pentru stat, decât să preia o masă mare de şomeri şi procese de faliment”, a adăugat Viorel Verzea.

El spune că momentan nu poate preconiza cum va evolua compania anul acesta, deoarece stiuaţia este incertă. „Nu pot estima. Totul e o luptă pentru supravieţuire. Suntem pe o barcă în mijlocul unui fenomen necunoscut, perfid, iar obiectivul pe termen scurt este să ajungem la mal.”

 
 
Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.