Companii

Vedeţi aici care este singurul judeţ ocolit de retaileri şi în care au intrat până acum doar Lidl şi Kaufland

Care este judeţul ocolit de retaileri şi în care au intrat până acum doar Lidl şi Kaufland?

Autor: Cristina Roşca

08.11.2011, 15:22 9058

Judeţul Botoşani este singurul din ţară care are doar trei magazine de retail modern, două Lidl şi un Kaufland.

Spre comparaţie, doar în oraşul Suceava, tot în nordul Moldovei, există magazine Metro Cash& Carry, Selgros, Real, Kaufland, Carrefour, Auchan, dar şi discounteri ca Lidl sau Penny Market.

Astfel judeţul Botoşani din nord-estul ţării este ocolit şi de reţelele de cash&carry, de hipermarketuri şi supermarketuri.

Magazinele Kaufland, deşi încadrate la categoria hipermarketuri, au o politică de discount. Cei doi retaileri prezenţi, amândoi parte a grupului Lidl-Schwartz, sunt cunoscuţi pentru faptul că mizează pe preţuri mici.

Carrefour, cea mai mare reţea de hipermarketuri din România, cu afaceri de circa 1 mld. euro anul trecut, va deschide anul acesta un hipermarket în Botoşani.

Carrefour a anunţat încă de anul trecut intenţia de a intra în judeţul Botoşani, unul dintre cele mai sărace judeţe din România, în care salariul mediu net în 2010 era de 257 de euro, cu 30% mai mic faţă de media la nivel naţional. Retailerul nu a anunţat însă o dată exactă a deschiderii magazinului. Dezvoltatorul imobiliar a vehiculat anterior data de 15 noiembrie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO