Companii

Vanzarile de ATV-uri: un nou business care se joaca cu "moda" oamenilor cu bani

22.09.2006, 20:38 208

Piata romaneasca de vehicule recreative este estimata la 7 milioane de euro de catre principalii jucatori de pe piata, acestia asteptand o crestere de 300% in urmatorii 3 ani.
Chiar daca autovehiculele de tip ATV sunt folosite mai ales pentru petrecerea timpului liber, companiile care le comercializeaza estimeaza ca odata cu aglomerarea traficului urban acestea vor deveni o modalitate de transport.
"Piata moto inregistreaza acelasi parcurs pe care l-a avut piata auto in anii '90, cand a fost o invazie de automobile achizitionate din afara Romaniei, la preturi relativ mici si cu un grad de uzura avansat. In timp piata auto a evoluat, iar azi achizitionarea unei masini se face cu mai multa atentie", mai declara Dumitru Gherghel, administrator si unic actionar C.M.G. Technical Deva, companie care se ocupa de comercializarea produselor din gama moto. In opinia acestuia, piata romaneasca de vehicule recreative este momentan invadata de produse care au o stare avansata de uzura, fiind mai vechi de 10 ani.
"Produsele din gama moto sunt destinate in acest moment, in Romania, in special agrementului, ele nu constituie o modalitate de deplasare. Cresterea traficului auto si a numarului de autoturisme, retelele de drumuri insuficiente, in special, in mediul urban, vor fi principalele motive de crestere a pietei pe acest segment", a spus Gherghel. Potrivit acestuia, necesitatea gasirii unui mijloc de deplasare rapida in aglomeratiile urbane pentru firmele cu profil de distributie, firmele de paza, dar si pentru a ajunge la locul de munca sau pentru a face mici cumparaturi, vor fi alte situatii care vor contribui la cresterea pietei in perioada urmatoare.
Compania C.M.G. Technical, din Deva comercializeaza produse din gama moto, respectiv motociclete, scutere, ATV (All Terrain Vehicle)-uri, dar si piesele si accesoriile aferente, din 2003, iar capitalul de pornire a fost de 50.000 de lei (13.810 euro). "Ideea acestei afaceri a aparut in urma unui concediu efectuat in strainatate, ocazie cu care am putut observa ce inseamna inlocuirea autoturismelor pentru deplasari diverse, care sunt castigurile in timp, pe toate planurile. Am vizitat reprezentante moto din Germania, Italia si Austria, incercand sa acumulez cat mai multe informatii despre aceasta afacere", isi aminteste Gherghel.
Intors in Romania, omul de afaceri a inceput sa puna in practica ceea ce vazuse in afara tarii pe domeniul moto. "Inceputul a fost greu, cu incertitudini in ceea ce priveste pastrarea si dezvoltarea afacerii, insa de fiecare data cand eram in impas, incercam sa revad in minte imaginea a ceea ce insemnau produsele moto in afara tarii. Ma gandeam ca si Romania va ajunge la un moment dat la un standard de viata apropiat de ceea ce se intampla in statele dezvoltate", precizeaza Gherghel.
Compania din Deva comercializeaza marcile Peugeot Motocycles, Derbi, Gas Gas, Linhai, TSV, avand calitatea de reprezentanta pentru aceste marci, in judetul Hunedoara.
"De cand am inceput aceasta afacere, am comercializat un numar de 55 de produse. Majoritatea cumparatorilor au fost persoane fizice, in general tinerii, produsele fiind utilizate mai ales pentru agrement, mai putin in scop utilitar sau de serviciu", declara administratorul C.M.G. Technical. Acesta a mai spus ca in ultima perioada si persoanele juridice, precum firmele de distributie a produselor la domiciliu, firmele de paza si protectie sau firmele care administreaza zone de agrement, sunt tot mai interesate de produsele din gama moto.
Reprezentantul companiei estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de peste 142.000 de euro (500.000 de lei), valoarea reprezentand o crestere de 100% fata de 2005. Fiind produse de sezon, perioada de varf pentru vanzari sunt lunile aprilie-septembrie. "Anul 2006 a debutat bine si am constatat o crestere a interesului pentru aceste produse, mai ales din partea persoanelor juridice. De asemenea, au crescut vanzarile pentru produsele mai performante, ale marcilor de renume, care au si preturi mai mari. Evolutia pe acest an este sustinuta si de segmentul de accesorii", precizeaza Gherghel.
Potrivit acestuia, in conditiile in care piata este in crestere, planurile de dezvoltare ale companiei vizeaza dezvoltarea portofoliului de produse.
"Am introdus in gama de produse barcile cu si fara motor, pentru care exista interes. De asemenea, incepand din luna august, am inceput sa comercializam snowmobile si motociclete pentru motocros, tinand cont de dezvoltarea turismului montan si a zonelor de agrement din judetul Hunedoara si din imprejurimi", mai spune administratorul companiei. Acesta a mai spus ca anul acesta cele mai bine vandute produse au fost scuterele Peugeot, utilizate mai ales de tineri, dar si ATV-urile.
Bugetul alocat investitiilor pentru acest an de catre CMG Technical Deva este de aproximativ 10.000 de euro si vor viza amenajarea unui atelier de revizii, reparatii si intretinere. "In aceasta afacere e nevoie de foarte multa rabdare, deoarece rezultatele nu sunt imediate, iar cheltuielile necesare amenajarii unui punct de vanzare la standardele cerute se amortizeaza destul de greu. Mai ales intr-o zona precum cea in care activam noi", explica Gherghel.
Un alt jucator pe piata de vehicule recreative este compania Actionland din Sibiu, detinuta de omul de afaceri Angelo Stefanescu.
"Ideea mi-a venit in 2001, perioada in care locuiam in Germania, iar un prieten din tara mi-a cerut sa-i cumpar o 'motocicleta pe patru roti'. Desi eram motociclist, nu am stiut ca acel vehicul era de fapt un ATV, insa in cele din urma am gasit, acela fiind primul produs adus de mine in Romania. Dupa cateva luni am avut o noua solicitare, ceea ce mi-a dat convingerea ca am descoperit o nisa profitabila", isi aminteste Angelo Stefanescu, manager al Actionland.
Compania din Sibiu comercializeaza mai ales ATV-uri, reprezentantii firmei estimand o cota de piata de aproximativ 60% pentru acest produs in Romania. "Piata in domeniu incepe sa devina destul de aglomerata si estimam ca in urmatorii 2-3 ani va creste cu aproximativ 300%. Maturitatea va fi insa atinsa doar in cativa ani", este de parere Stefanescu. Potrivit acestuia, apropierea momentului integrarii europene nu va aduce modificari semnificative in piata, acestea urmand sa apara imediat dupa integrare. "Preconizam o scadere a preturilor, ca urmare a eliminarii taxelor vamale si de asemenea, estimam ca modelele neomologate, vor avea sansa sa devina omologate."
Stefanescu estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de 2,5 milioane de euro. "Anul trecut am lansat pe piata din Romania un ATV apreciat in toata lumea, modelul GG-Quad, produs in Elvetia, cu motorizare BMW, iar anul acesta am lansat modelul E-ATV, produs in Germania, ambele produse inregistrand vanzari bune. La ora actuala, cel mai mare succes il are modelul Linhai, produs in China, sub supraveghere Yamaha", explica managerul Actionland.
Acesta apreciaza ca in prezent, compania are vanzari la nivel national, publicul tinta al produselor fiind persoanele cu venituri peste medie. In 2002, capitalul de pornire a fost de 3.000 de euro, insa Angelo Stefanescu estimeaza ca acum ar fi nevoie de cateva sute de mii de euro pentru a demara o afacere pe acest domeniu, in conditiile in care piata s-a modificat semnificativ in ultimii ani.
Evolutia pietei in domeniu a determinat si alte companii, care initial activau pe alte sectoare, sa demareze acest gen de afacere. Pentru compania Merch Auto din Cluj-Napoca, pana la mijlocul acestui an, obiectul principal de activitate era importul de autocare. "Ne-am lansat pe piata de ATV-uri, deoarece se preconizeaza o crestere importanta a vanzarilor pe acest segment, in conditiile in care s-a creat o anumita 'moda' a acestor produse", declara Szabo Mihaly, actionar majoritar Merch Auto.
Acesta estimeaza ca pana la sfarsitul anului vanzarile realizate de acest departament vor depasi valoarea de 500.000 de euro, ceea ce reprezinta 20% din cifra de afaceri totala estimata de conducerea companiei pentru acest an. "Momentan, importam doar dupa modele din marca Linhai, cu preturi cuprinse intre 4.800 si 5.600 de euro. Anul acesta nu vrem sa mai extindem portofoliul de produse, deoarece pentru fiecare nou model e nevoie de o investitie suplimentara", precizeaza Szabo Mihaly. Potrivit acestuia, capitalul de pornire pentru noua afacere a fost de 500.000 de euro, valoare necesara asigurarii stocului de marfa.
Compania Merch Auto a fost infiintata in 1997, avandu-l ca actionar majoritar pe Szabo Mihaly cu 99,9% din capital. Firma are in prezent 11 angajati, un punct de lucru in Zona Libera Giurgiu si este de asemenea, importator pe Romania a marcii de autocare Yotong.

Vehicule de agrement in cifre
ATV-uri 2.000 - 18.000 de euro
barci 900 - 7.000 de euro
mopede 1.000 - 1.200 de euro
scutere 1.100 - 2.300 de euro
motociclete 1.500 - 5.000 de euro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO