♦ Jumătate dintre consumatorii casnici de energie au ales o ofertă din piaţa concurenţială a vânzătorilor de electricitate, dar deşi liberalizarea nu este factorul care a dus la creşterea preţurilor, toţi sunt puşi acum în faţa unor facturi mai mari. ♦ În unele cazuri facturile deja au bifat un salt de 30% faţă de anul trecut, evoluţie care va fi şi mai accentuată în 2022.
Datele de la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) arată că după primul semestru al anului jumătate din consumul casnic de energie electrică a fost realizat pe segmentul concurenţial al pieţei, adică de consumatorii care au ales o ofertă din piaţa de profil. Spre comparaţie, anul trecut procentul era de 37%, arată datele Autorităţii.
Astfel, dintr-un consum total de 7,2 TWh, care reprezintă circa un sfert din consumul total de energie al României, 3,6 TWh au fost realizaţi pe segmentul casnic concurenţial. Cantitatea de energie consumată de casnici în primul semestru al anului a fost cu circa 7% mai mare decât cea în perioada similară a anului trecut, creşterea consumului fiind impactul direct al pandemiei şi al mutării biroului acasă, în cazul multor consumatori casnici.