Companii

Universitatea Babeş - Bolyai îşi continuă extinderea prin preluarea hotelurilor din Cluj: „Nu mai este spaţiu atât de mare pentru noi construcţii, singura soluţie este să cumpărăm clădiri pentru a ne extinde infrastructura“

Universitatea a achiziţionat anul trecut complexul Dunărea din Neptun, care devine o staţiune academică la cererea cadrelor didactice şi a studenţilor de la câteva facultăţi din cadrul universităţii.

Universitatea a achiziţionat anul trecut complexul Dunărea din Neptun, care devine o staţiune academică la cererea cadrelor didactice şi a studenţilor de la câteva facultăţi din cadrul universităţii.

Autor: Miruna Diaconu

29.08.2022, 11:00 462

Universitatea Babeş - Bolyai a cumpărat în prima parte a acestui an hotelul Onix din Cluj-Napoca cu 4,6 milioane euro, la mai puţin de un an de când a achiziţionat hotelul Opera Plaza în schimbul sumei de 9 mil. euro.

Universitatea Babeş - Bolyai din Cluj-Napoca îşi continuă extinderea spaţiilor destinate facultăţilor prin achi­ziţionarea hotelurilor din oraş. Ultima astfel de tranzacţie a fost în prima jumătate a acestui an, când UBB a cumpărat hotelul Onix în schimbul valorii de 4,6 milioane euro. Hotelul a fost deţinut de oamenii de afaceri Augustin şi Tulia Baciu, repre­zentanţii companiei AB Onix Hotel, care administra hotelul.

Această tranzacţie vine la mai puţin de un an de când universitatea a cumpărat hotelul Opera Plaza din Cluj-Napoca. UBB a cumpărat de la omul de afaceri clujean Călin Buzoianu, prin intermediul firmei Hold Invest S.R.L, hotelul de cinci stele Opera Plaza din Cluj-Napoca. Clădirea a fost cumpărată atât pentru a fi sediul Facultăţii de Drept, cât şi să asigure spaţiul necesar pentru predare şi conferinţe. Valoarea tranzacţiei s-a ridicat la  9 mil. euro.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO