Companii

Unilever îşi schimbă şeful după trei ani

Unilever îşi schimbă şeful după trei ani

Marc Desenfans

Autor: Cristina Rosca

21.06.2012, 00:05 667

Marc Desenfans pleacă după trei ani de la conducerea Unilever, al doilea cel mai mare jucător de pe piaţa locală de bunuri de larg consum nealimentare, porivit unor surse din piaţă. Oficialii companiei nu au dorit să comenteze această informaţie.

Belgianul a fost numit în funcţia de preşedinte al Unilever South Central Europe în iunie 2009, în locul Alexandrei Gătej.

De la Bucureşti, Unilever South Central Europe controlează operaţiunile din mai multe ţări din regiune: România, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Albania, Macedonia, Moldova şi Kosovo. Piaţa locală este dintre acestea cea mai importantă, contribuind, potrivit ultimelor informaţii disponibile, cu peste 50% din venituri.

Cu o experienţă de circa 25 de ani în cadrul Unilever, Marc Desenfans a ocupat din 2003 funcţia de managing director al subsidiarei Unilever Francophone West Africa. Anterior, el a lucrat în vânzări şi marketing, iar în 1999 şi-a început mandatul de managing director al Unilever Hong Kong. Potrivit surselor din piaţă el urmează să predea mandatul USCE tot unui străin, din Polonia.

Unilever a intrat pe piaţa din România în anul 1996, odată cu preluarea de la stat a fabricii de detergenţi Dero din Ploieşti, unde astăzi realizează produsele Omo şi Dero. Tot la Ploieşti, în apropierea fabricii de detergenţi, Unilever, mai deţine şi o unitate unde se produc margarină şi condimente sub brandurile Delma, Delikat şi Knorr.

Gigantul anglo-olandez din domeniul bunurilor de larg consum a deschis la Ploieşti liniile de producţie de margarină şi condimente în urmă cu mai bine de cinci ani, în urma unor relocări de la Târgu-Mureş şi Otopeni. În cele două unităţi de producţie de la Ploieşti lucrează circa 300 de persoane. Numărul total al angajaţilor Unilever în România se ridică la aproape 600.

Pe piaţa locală afacerile totale - producţie şi distribuţie - ale Unilever s-au situat în 2010 la 195 de milioane de euro. Cea mai mare parte a businessului a fost înregistrată de Unilever South Central Europe, divizia de distribuţie, respectiv 180 de milioane de euro. În 2011 afacerile totale au crescut cu 3%, potrivit informaţiilor oferite de Desenfans, depăşind astfel 200 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO