Companii

Un start-up din publicitate vrea să construiască un centru de producţie la Craiova cu 350.000 euro

Un start-up din publicitate vrea să construiască un...

Autor: Simona Tatu

31.07.2017, 00:06 541

În anul 2016, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 460.000 de lei (100.000 de euro) şi un profit net de 4.000 de lei, conform datelor de la Ministerul de Finanţe.

Compania de producţie publicitară PrintGolden din Craiova va construi un centru de producţie în cadrul Parcului Industrial High-Park din Craiova în urma unei investiţii de peste 350.000 de euro şi va crea 20 de locuri de muncă. Jumătate din suma investită va fi acoperită din fonduri europene, iar cealaltă jumătate va reprezenta investiţia companiei. În prezent, PrintGolden deţine un punct de desfacere în Craiova şi are şase angajaţi.

„Spaţiul din parcul industrial din Craiova va reprezenta prima fabrică a companiei, în acest moment existând doar un punct de desfacere. Investiţia va fi de peste 350.000 euro şi ne propunem să începem activitatea cu 20 de angajaţi, urmând să facem noi angajări în funcţie de contractele obţinute”, a spus Cătălin Bărăgan, acociatul unic al companiei PrintGolden.

Compania PrintGolden a închiriat un teren de circa 2.000 de mp şi îşi va începe activitatea la sfârşitul anului 2018, când parcul industrial va deveni operaţional.  Noul spaţiu de producţie din cadrul parcului industrial va fi echipat cu utilaje noi, care să crească productivitatea com­paniei. „Pe lângă construcţie, vom achizi­ţio­na şi noi utilaje, de fapt vom dubla sau chiar triplăm utilajele existente.“

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO