Companii

UE a amendat cu aproape 500 mil. euro patru producatori de sticla

29.11.2007, 16:02 38

Autoritatile europene de reglementare a concurentei au sanctionat cu 486,9 milioane euro patru producatori de sticla pentru ferestre, usi si oglinzi, acestia fiind acuzati ca au cooperat, ilegal, la majorarea preturilor si au manipulat mediul in care activeaza. Companiile vizate sunt Guardian (SUA), Pilkington (divizia din Marea Britanie a grupului japonez), Saint-Gobain (Franta) si Glaverbel (divizia din Belgia a grupului japonez Asahi Glass), aceasta din urma fiind redenumita recent AGC Flat Glass Europe. Amenda reprezinta a cincea sanctiune, ca valoare, aplicata vreodata de catre Executivul european. De la inceputul anului, Comisia a impus amenzi pentru infiintarea de carteluri in valoare totala de peste doua miliarde de euro. Comisarul european pentru Concurenta, Neelie Kroes, a afirmat ca UE a descoperit cartelul cu sprijinul autoritatilor nationale de reglementare a concurentei, spre deosebire de scenariul obisnuit, in care una dintre companiile implicate in structura ilegala divulga informatii privind actiunile derulate de cartel, pentru a evita sanctiunile pecuniare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO