Companii

Turismul de business face paşi timizi către revenire: dacă în 2020 călătoriile în scopuri de afaceri au fost aproape inexistente, anul acesta companiile au început să reia aceste călătorii

Turismul de business face paşi timizi către revenire:...

Autor: Miruna Diaconu

30.08.2021, 17:20 62

♦ Lipsa turiştilor străini şi restricţiile privind organizarea evenimentelor au afectat considerabil hotelierii a căror activitate era îndreptată în principal către zona corporate, în special cei din marile oraşe ale ţării.

Turismul de business dă semne de revenire după un an în care hotelierii, care aveau activitatea orientată către zona corporate, au fost puternic loviţi de efectele pandemiei. Companiile au început să organizeze din ce în ce mai multe evenimente în format fizic, iar călătoriile în scopuri de business fac paşi timizi către revenire.

Daniel Ben-Yehuda, directorul general al hotelului Sheraton din Bucureşti, spune că anul 2021 reprezintă o uşoară revenire a segmentului de business, însă cererea cea mai mare de până acum se înregistrează în luna septembrie, atât în privinţa gradului de ocupare al camerelor, cât şi a volumului de solicitări pe partea de conferinţe.

„Vedem o revenire graduală a interesului pentru turismul de business. Oamenii sunt încurajaţi de estom­parea efectelor pandemiei prin eforturile comune ale autorităţilor din toate părţile lumii. Observăm deja o îm­bunătăţire în ceea ce priveşte soli­ci­tările atât pentru evenimentele cor­po­rate, cât şi pentru turismul de afaceri. Luna septembrie vine cu o creştere semnificativă atât în ce priveşte gradul de ocupare a camerelor, dar şi a volumului de solicitări pe partea de Centru de Conferinţe. Suntem însă precauţi în estimări, având în vedere iminenţa valului 4 al pandemiei de SARS-COV-2 în România“, spune Daniel Ben-Yehuda, directorul general al hotelului Sheraton.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO