LIVE: Conferinţa ZF Birouri & Rezidenţial 2021: Cum va evolua piaţa imobiliară în 2022?
Companii

Trend Consult: Iunie 2021 este cea mai bună lună iunie din ultimii 20 de ani

„Programele de leadership şi management sunt dintre cele mai solicitate, la fel şi cele de dezvoltare personală.“

Trend Consult, o firmă românească de training cu o istorie de peste 20 de ani, a închis anul pandemic 2020 cu afaceri de 1,7 mil. euro, cu 32% mai puţin decât în 2019. Reprezentanţii firmei spun că cea mai mare provocare pe care au întâlnit-o în decursul anului trecut, în contextul pandemiei de COVID-19, a fost legată de schimbările rapide necesare pentru a continua activitatea.

„Am încheiat anul financiar cu o cifră de afaceri de 1,7 mil. euro, în scădere cu 32% faţă de 2019. La nivelul pieţei pe care activăm, analizând rezultatele publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe de top 8 jucători, piaţa de consul­tanţă şi training s-a contractat în medie cu 50% în această perioadă, iar noi ne situăm peste medie (68%). În baza acestor rezul­tate, cota noastră de piaţă a ajuns la 12%, în creştere cu 3% faţă de 2019, când am avut 9%. Schimbările rapide au repre­zentat şi pentru noi cea mai grea provocare de până acum, fiind obligaţi de circumstanţe să ne schimbăm metodologiile şi modelele de livrare peste noapte, stând alături de clienţii noştri, construind împreună soluţii de învăţare care să îi ajute cu adevărat pe oameni“, au spus oficialii companiei.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Companii - care are si subcategorii

Etichete: consult,training,firma

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.