Companii

Trei tranzacţii într-o singură zi, în valoare de 335 mil. euro: birourile NEPI, cafenelele 5 To Go şi trei clădiri de office din Cluj şi-au găsit cumpărători pe final de 2019

Trei tranzacţii într-o singură zi, în valoare de 335...

Autor: Cristina Roşca

17.12.2019, 00:07 2765

Jucătorii din piaţa de M&A se grăbesc să închidă tranzacţiile pe final de an, iar în acest context, apar cu câteva zile înainte de sărbători o serie de mutări noi. Antreprenorii locali Raul Ciurtin şi Florin Mariş au vândut cu peste 30 mil. euro trei proiecte de birouri din Cluj cu chiriaşi precum Porsche Engineering, Metro Systems sau Bosch. Cumpărătorii sunt alţi antreprenori locali. Tot pe piaţa de office, AFI Properties a preluat pentru 290 mil. euro birourile NEPI-Rockcastle, în cea mai mare tranzacţie din istoria pieţei locale de birouri. După tranzacţie, valoarea portofoliului AFI în România se va apropia de 1,5 miliarde euro.

De mai mici dimensiuni, însă pe o piaţă nouă pentru domeniul M&A, cea de cafenele, s-a semnat un nou deal. Mai exact, fondul de investiţii Mozaik Investments a făcut prima tranzacţie pe piaţa din România prin preluarea unui pachet de 35% din acţiunile lanţului de cafenele 5 To Go. 

Restul de 65% din titlurile reţelei ce numără peste 140 de unităţi şi care are afaceri cumulate de 8 mil. euro în 2019 rămân în posesia antreprenorilor fondatori.

Bazele Mozaik Investments au fost puse de Sacha Dragic - proprietarul Superbet, de Vlad Buşilă - co-fondator al Capital Partners (actualmente BT Capital Partners) şi de Roland Haas, un bancher de investiţii cu experienţă de trei decenii în industrie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO