Companii

Tranzactii cu 10% din actiunile Rolast. Vinde RIC?

25.03.2003, 00:00 38

Un pachet de aproximativ 10% din actiunile producatorului de piese din cauciuc sintetic Rolast Pitesti a fost vandut ieri la Bursa de Valori prin intermediul a trei tranzactii speciale in valoare de aproximativ 750.000 de euro. Nu se stiu inca partile implicate in tranzactie, iar raportarile oficiale urmeaza sa apara in cel putin trei zile.
Singurii actionari ai companiei care putea fi implicati intr-o asemenea tranzactie sunt fondurile de investitii Romanian American Enterprise Fund (RAEF), Romanian Investment Fund (RIF) - ambele cu detineri de peste 30% si Romanian Investment Company (RIC), cu o participatie de 20%.
In cazul in care operatiunile nu au fost doar o "reasezare" a actiunilor de pe un cont pe altul, cel mai probabil vanzator este fondul de investitii RIC.
RIC, administrat de compania engleza Foreign & Colonial, isi incheie durata de viata in luna noiembrie a acestui an, motiv pentru care trebuie sa isi vanda toate participatiile de pe piata romaneasca.
RIC a vandut pana in prezent actiuni detinute la companii precum Arctic, Electroaparataj, Stirom sau Imsat, iar Rolast este una din putinele companii unde nu a gasit, pana in prezent, cumparator.
Reprezentantii RIC nu au putut fi contactati pentru a comenta pe marginea tranzactiilor de ieri.
Daca in ceea ce priveste vanzatorul sunt estimari, despre eventualul cumparator nu exista informatii.
RIF trebuie sa isi vanda, de asemenea, participatia, pana la sfarsitul anului, iar la operatiunile de exit va participa si RAEF. Unul din cele doua fonduri ar putea, astfel, prelua actiunile RIC pe termen scurt pentru a le vinde apoi unui investitor interesat sa cumpere toate actiunile Rolast.
RAEF si RIF au devenit actionari majoritari ai Rolast in momentul privatizarii companiei, in 1998, iar RIC a ajuns la o detinere de 20% prin achizitii pe piata de capital.
Dupa preluarea de catre fonduri, Rolast nu a avut o evolutie stralucita din punct de vedere financiar, in ciuda investitiilor realizate.
In 2003, dupa doi ani de pierderi, Rolast Pitesti estimeaza ca va obtine un profit brut de 49,7 miliarde de lei, la o cifra de afaceri de 874 miliarde de lei.
Anul trecut, Rolast isi propusese in Bugetul de Venituri si Cheltuieli, sa obtina un profit brut de 57 miliarde de lei, dar a incheiat anul cu o pierdere neta de aproape 25 miliarde de lei, dupa ce cu un an inainte, pierderea a fost de 21 miliarde de lei. Cifra de afaceri pe anul trecut, de 677 miliarde de lei a reprezentat doar doua treimi din ceea ce isi propusese conducerea companiei la inceputul anului.
Tranzactiile speciale cu actiuni Rolast de ieri s-au realizat la pretul de 930 de lei/actiune iar ultima cotatie din piata a fost de 810 lei/actiune.
Capitalizarea bursiera a companiei la acest pret este de 7 milioane de euro.
laurentiu.ispir@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO