Companii

Tranzacţie între antreprenori români: Transportatorul arădean International Alexander preia businessul Vio Transgrup din judeţul Dâmboviţa, cu afaceri de 150 mil. lei în 2019. Tranzacţia a fost aprobată de Consiliul Concurenţei

Compania de transport marfă International Alexan­der Holding (IAH) din Arad, fondată în 2003 de antreprenorul Simion Apreutese, a obţinut acordul Consiliului Concurenţei pentru preluarea transportatorului de marfă Vio Transgrup din judeţul Dâmboviţa, business controlat de antreprenorul Viorel Angelescu.

Valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică, însă finanţarea acesteia a fost susţinută de Unicredit Bank, potrivit informaţiilor furnizate marţi de oficialii International Alexander.

Vio Transgrup a fost înfiinţată în urmă cu 20 de ani în loca­litatea Ungureni de către antre­prenorul Viorel Angelescu şi s-a remarcat iniţial prin faptul că a preferat să lucreze în Balcani, mai ales în Grecia, şi nu în vestul Europei, ca majoritatea operatorilor români. În anul 2014 a abordat însă un alt segment, mai exclusivist, acela al transportului de mărfuri de valoare, şi a început astfel să se deschidă şi spre vest.

Prin această achiziţie, International Alexander Holding devine astfel şi companie certificată de  Asociaţia pentru Protecţia Bunurilor Transportate (TAPA).

„Certificarea TAPA devine obligatorie atunci când vrei să abordezi din ce în ce mai mulţi clienţi noi, din zona bunurilor de valoare. Pe lângă facilitarea certificării TAPA, acest management al securităţii, odată integrat în funcţionarea companiei, ne va ajută să eliminăm, în mare parte, pierderile generate de situaţii neprevăzute”, spune Loredana Apreutese, general Manager IAH.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.