Dacă traficul de pasageri de pe cel mai mare aeroport din ţară va continua să crească, este aşteptată o nouă investiţie
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a înregistrat, în primele opt luni, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa Aurel Vlaicu, un trafic aerian de 7,14 milioane pasageri, în creştere cu 16,5%, creându-se astfel premisele atingerii pragului de 10 milioane de pasageri în întreg anul 2016.
Acest prag reprezintă însă şi apropierea de atingerea capacităţii maxime a aeroportului. La finalul lui 2012, în cadrul aeroportului a fost inaugurat un nou terminal, care a adus cu sine dublarea capacităţii unităţii. Din primăvara acestui an însă se formează zilnic cozi foarte mari la controlul paşapoartelor şi la cel de securitate, astfel că pasagerii sunt frecvent atenţionaţi de operatorii aerieni să ajungă la aeroport cu trei ore înainte.