Companii

Topul celor mai mari importatori de alimente şi băuturi: patru sunt şi exportatori

Topul celor mai mari importatori de alimente şi...

Autor: Mădălina Dediu Panaete

26.04.2019, 18:40 723

♦ Şaisprezece companii producătoare de alimente şi băuturi sunt prezente în top 500 importatori în 2018 faţă de zece producători în top 500 exportatori ♦ Şapte dintre aceste companii au produs anul trecut pe plan local băuturi şi cafea ♦ Doar patru dintre cei mai mari 16 importatori de alimente şi băuturi se află şi în topul celor mai mari 500 de exportatori ♦ Majoritatea companiilor prezente în top sunt lideri pe segmentele pe care activează.

Coca-Cola HBC România, cel mai mare îmbuteliator de băuturi răcoritoare, dar şi cel mai mare exportator de astfel de produse, a fost în 2018 cel mai mare importator din categoria de băuturi şi alimente, arată o analiză a ZF pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

Îmbuteliatorul Coca-Cola, Fanta şi Sprite conduce un clasament unde majoritatea companiilor sunt lideri în domeniile în care activează sau cel puţin în top cinci. De exemplu, în top se mai află şi Ursus Breweries, liderul pieţei de bere care are trei fabrici pe plan local, Quadrant - Amroq Beverages, divizia de băuturi a PepsiCo, companie care deţine o fabrică lângă Bucureşti, Intersnack, producătorul chipsurilor Chio care are o fabrică la Braşov, sau Hochland, producătorul brânzeturilor cu acelaşi nume, care deţine două fabrici la Sovata şi Sighişoara.

Mai jos în clasament se află şi jucători precum Albalact, cel mai mare producător de lactate ca cifră de afaceri, Chipita, liderul pieţei de croissante, dar şi Fabrica de Lapte Braşov, cel mai mare exportator de lactate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO