Companii

Top 20 companii cu cea mai mare creştere a numărului de angajaţi în 2020: comerţul domină clasamentul

Top 20 companii cu cea mai mare creştere a numărului de...

Autor: Ramona Cornea

03.07.2021, 19:01 2356

♦ Nouă dintre companiile din top 20 au ca obiect de activitate comerţul ♦ Primele trei poziţii din clasament sunt ocupate de o companie parte a grupului Electrica, de retailerul Mega Image şi de o companie de recrutare în regim temporar – APT Resources & Servicesl Sorina Donisa, APT: „Ne dorim ca în acest an să ajungem la un număr de peste 4.500 de angajaţi.“

Anul trecut, compa­niile din top 20 după creşterea nu­mărului de an­ga­jaţi au recrutat, în total, aproape 23.000 de persoane, conform calculelor ZF realizate pe baza datelor publice, în unele situaţii creşterea numărului de salariaţi venind din consolidări ale businessului sau din reorganizarea activităţilor fără a fi locuri de muncă nou create.

În 2020, pe prima poziţie se află Distribuţie Energie Elec­trică România, o companie parte a gru­pului Electrica care apare în sta­tistici cu mai mult de 4.100 angajaţi noi în 2020. Distribuţie Energie Electrică România (DEER) este compania rezultată din reorga­nizarea opera­ţiunilor de distribuţie a energiei din cele trei filiale gestionate de grupul Electrica. Astfel, la înce­putul acestui an procesul de fu­ziune prin absorbţie a fost finalizat, compania rezultată, DEER, unind ope­raţiunile foste­lor distribuţii Tran­sil­vania Nord, Transil­vania Sud şi Muntenia Nord. Practic, angajările nu sunt locuri noi de muncă formate, ci reprezintă muta­rea salariaţilor pe o singură compa­nie, DEER. Noua entitate are un portofoliu de 3,8 mi­lioane de clienţi, în 18 judeţe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO