Caută doar în titlu
Companii

Tina R şi-a cerut insolvenţa

Compania Tina R Distribuţie, una dintre firmele prin care sunt operate magazinele din reţeaua Tina R, şi-a cerut insolvenţa, potrivit informaţiilor publicate pe siteul Tribunalului Bucureşti. Termenul de judecată stabilit este 9 septembrie. Oficialii companiei au confirmat intrarea în insolvenţă, fără a oferii alte detalii.

Tina R Distribuţie companie prin care sunt operate magazine Tina R, un brand local, care se apropie de majorat, a obţinut anul trecut afaceri de 2,88 mil. euro, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe. Mai mult, compania a fost anul trecut pe pierdere, de 0,9 mil. euro şi datorii totale de 3,2 mil. euro.

Tina R Distribuţie a fost înfiinţată în 2009, iar anterior magazinele erau operate de compania Yutong Fashion, care potrivit Registrului Comerţului este la rândul său în insolvenţă.

Oficialii companiei au declarat că activitatea magazinelor a fost trecută începând cu anul trecut pe Tina R Distribuţie, fără a explica motivele pentru care Yutong Fashion a intrat în insolvenţă.

În prezent retailerul de modă Tina R deţine 17 magazine şi are în plan să mai deschidă altele până la finalul anului. Retailerul local va deschide un magazin în spaţiul care a aparţinut anterior cafenelei Costa Coffee din piaţa Romană, din apropierea clădirii facultăţii de Comerţ din cadrul Academiei de Studii Economice.

Rareş Jianu, unul dintre fondatorii Tina R, a spus ca va deschide al doilea magazin al brandului din piaţa Romană, după ce în urmă cu circa o lună a fost inaugurat un magazin Tina R în apropiere de magazinul Dika din zonă. Compania a mai inaugurat în acest an o unitate în centrul vechi.

Companii - care are si subcategorii

Etichete: Tina R,insolvenţa

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.