Caută doar în titlu
Companii

Tarom a ajuns în aprilie la 25 de curse charter pe săptămână, record al lunii pentru transportator. „Cursele charter reprezintă o alternativă perfectă“

♦ Pentru vară, Tarom se aşteaptă ca numărul charterelor să ajungă chiar la 50 de curse (rotaţii) săptămânal ♦ Cele mai populare destinaţii pentru vara anului 2021 sunt Hurghada, Sharm el-Sheikh, Maldive, Antalya, Grecia, Madeira şi Mombasa.

Cursele charter sunt soluţia sal­va­toare pentru turism în condiţiile actuale, iar luna aprilie a acestui an a adus un record în ceea ce priveşte acest tip de zboruri, este constatarea Tarom, compania naţională de transport aerian.

„Ţinând cont de condiţiile actuale, cursele charter reprezintă o alternativă perfectă pentru zborurile turistice: condiţii safe (sigure – trad.) de călătorie, timp de zbor mai scurt decât în cazul unui zbor cu escală, abordarea unor destinaţii noi, pachete turistice foarte accesibile. În luna aprilie a anului 2021 a fost un peak (vârf – trad.) de curse considerabil în comparaţie cu o perioadă similară din oricare alt an, focusul fiind pe Egipt, ca singura alternativă turistică în această perioadă. În luna aprilie am avut minimum două curse către/ dinspre Egipt zilnic“, spun reprezentanţii Tarom.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.