Companii

Swarovski a deschis magazin în Iulius Mall Cluj

Autor: Laurentiu Cotu

09.09.2012, 13:31 634

Compania clujeană Magic de Luxe a deschis un boutique partener Swarovski, cu o suprafaţă de aproximativ 60 mp, în Iulius Mall Cluj-Napoca. Unitatea se află în vecinătatea magazinului Massimo Dutti şi comercializează diverse bijuterii şi accesorii.

Compania Swarovski, ale cărei produse sunt comercializate în magazinul din Iulius Mall Cluj, are la nivel global peste 26.000 de angajaţi, realizând anul trecut o cifră de afaceri de 2,22 mld. euro. Compania este prezentă în peste 120 de ţări. Boutique-ul partener Swarovski din Iulius Mall Cluj este deţinut de compania clujeană Magic De Luxe, cu o cifră de afaceri de aproape 1,9 mil. lei (440.000 de euro), anul trecut.

Swarovski cuprinde două afaceri: una care produce şi comercializează elemente independente pentru industria de profil, iar cealaltă creează produse finisate impuse de un design. Swarovski este o afacere de familie, condusă de succesorii lui Daniel Swarovski. În prezent, Swarovski are 2 magazine în Cluj-Napoca, prima unitate fiind deschisă în centrul comercial Polus Center.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO