LIVE: ZF AGROPOWER - ​CUM ARATĂ NOUA RECOLTĂ DE STRUGURI ÎNTR-UN AN CU PRODUCŢII AGRICOLE RECORD? Cum va evolua preţul vinului în această toamnă?
Companii

Suedezii de la Medicover colaborează cu Vitalis Consulting în proiectul care vizează transformarea unei clădiri de birouri din zona Pipera într-un spital cu peste 150 de paturi. Investiţia trece de 20 mil. euro

Medicover, al treilea jucător din piaţa privată de sănătate, a început colaborarea cu compania de project management şi consultanţă în construcţii Vitalis Consulting, pentru coordonarea proiectului de dezvoltare a noului spital Medicover din Capitală.

Investiţia în proiect este estimată la peste 20 mil. euro şi presupune  transformarea unei clădiri de birouri cu o suprafaţă de 15.000 metri pătraţi, amplasată pe şoseaua Fabricii de Glucoză din Bucureşti, într-un spital care va dispune de un bloc operator, imagistică High Tech, ambulatoriu integrat şi peste 150 de paturi.

„Atragerea unui partener cu expertiză vastă în dezvoltarea de centre medicale moderne este un pas important în atingerea obiectivului nostru principal de a răspunde cât mai prompt nevoilor pacienţilor noştri într-o perioadă în care sistemul medical românesc este greu încercat. Alături de dezvoltarea acestui proiect din Bucureşti, vizăm activ şi noi achiziţii în ţară”, spune Florinela Cîrstina, director general Medicover România.

În apropierea viitorului spital se află autostrada Bucureşti-Ploieşti, dar şi două clinici Medicover. Suedezii de la Medicover mai au un spital în Bucureşti, în zona Băneasa şi încă un spital la Oradea, Pelican, cumpărat în 2018.

Grupul Medicover, care include şi reţeaua de laboratoare Synevo, a raportat pentru 2020 venituri cumulate de până la 128 milioane euro pe piaţa locală, în creştere cu 7,5%, faţă de 119,1 milioane euro în 2019.

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.