Companii

Statul a finanţat după 2008 zece proiecte de investiţii cu o valoare de peste 100 mil. euro. Toate sunt fabrici dezvoltate de investitori străini. Ministerul de Finanţe a lansat în dezbatere publică o nouă schemă de ajutoare de stat pentru investiţii de peste 500 mil. lei (100 mil. euro), vizând atragerea a 15 proiecte de mari dimensiuni

ANALIZĂ

Statul a finanţat după 2008 zece proiecte de...

Autor: Cristina Roşca

31.05.2021, 19:15 312

♦ Bugetul maxim al schemei este de 3,75 mld. lei (750 de milioane de euro), din care suma anuală este de 750 mil. lei (150 mil. euro) ♦ În ultimul deceniu, majoritatea investiţiilor străine de mari dimensiuni au primit şi ajutor de stat ♦ Au vreo şansă antreprenorii români să dezvolte un proiect de asemenea dimensiuni?

„Plafonul de 500 mil. lei este uriaş. Noi la Farmec Cluj am fi primii pe listă care ar aplica pentru un ajutor de stat. Am încercat ani de zile să aplicăm, dar nu am fost eligibili. Noi avem în plan o relocare a fabricii Farmec în afara oraşului, avem deja şi terenul. E vorba însă de o investiţie de 100, maxim 200 de milioane de lei ce ar presupune şi modernizarea producţiei şi creşterea capacităţii. Nu avem cum să ajungem la 500 mil. lei, este uriaş. Nu cred că sunt firme româneşti care ar putea să se încadreze“, spune Mircea Turdean, executivul care conduce Farmec Cluj, cel mai mare producător local de cosmetice. El este şi acţionarul companiei.

În ultimii 12-13 ani, mai exact după 2008, guvernul a sprijinit cu ajutor de stat zece proiecte de investiţii cu o valoare de peste 100 mil. euro fiecare. Este vorba de fabrici din auto, electrocasnice sau utilaj petrolier, toate dezvoltate de companii multinaţionale.

Afacerile antreprenoriale româneşti au început să apară pe listele de ajutoare de stat aprobate abia după ce au fost lansate noi scheme în care plafonul de investiţii a fost coborât la câteva milioane sau zeci de milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO