Cererea pentru anvelope all-season a crescut atât în Europa cât şi pe piaţa locală în condiţiile în care multe flote aleg astfel de pneuri pentru a reduce costurile legat de montaj şi depozitare, în timp ce persoanele fizice mizează pe acestea pentru a nu mai fi „luate prin surprindere“ şi a evita cozile de la vulcanizări.
„Piaţa anvelopelor all-season a cunoscut în ultimii ani o creştere foarte mare, numai anul trecut în Europa Centrală a crescut cu peste 40%, iar în România cererea a fost şi mai mare, având un avans de peste 75% în ultimul an, creşteri înregistrate în perioada ianuarie - septembrie 2021, comparativ cu acelaşi nivel al anului 2020“, a declarat Spyros Politis, marketing director Europa Centrală şi de Sud în cadrul Michelin.