Caută doar în titlu
Companii

Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău: Vom avea primul aparat de testare pe 19 aprilie. Zilnic recoltăm în jur de cinci probe pentru testarea pentru coronavirus

În cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău nu există în prezent un aparat de testare pentru coronavirus de tip PCR, primul astfel de dispozitiv fiind programat să ajungă pe data de 19 aprilie.

„Nu avem încă nici un aparat de testare PCR, s-a finalizat procedura de achiziţie, îl vom avea în unitate până pe dată de 19 aprilie. Zilnic prelevăm în jur de cinci probe pentru testele de coronavirus pe care le trimitem spre prelucrare la Clinica de Boli Infecţioase Iaşi. Rezultatul ne parvine în 2-3 zile”, au transmis reprezentanţii SJU Bacău la solicitarea ZF.

De asemenea, până la aflarea rezultatelor pacienţii rămân internaţi şi izolaţi în saloanele de suspecţi de coronavirus.  

În cadrul SJU Bacău sunt 236 medici, 812 asistenţi medicali şi alţi 713 oameni care fac parte din personalul auxiliar (infirmiere, îngrijitoare şi brancardieri). Până în prezent, nu s-a efectuat nicio testare pentru COVID-19 pe personalul medical, au transmis reprezentanţii.

„Avem la dispoziţie echipamente medicale de protecţie necesare, dar în cantităţi din ce în ce mai reduse. Echipamentele, pentru care s-au făcut comenzi în valoare de peste 500.000 de euro şi au fost recepţionate în valoare de aproape 200.000 de euro în luna martie, sunt date în consum şi au fost achiziţionate pe SICAP doar din fonduri proprii. Până acum, Ministerul Sănătăţii ne-a finanţat achiziţia unui aparat de testare PCR, pentru care ne-a fost aprobată filă de buget în valoare de 403.000 de lei.”

 
Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.