Investiţia într-un spaţiu de evenimente ceva mai nonconformist faţă de clasicele săli de hotel i-a atras pe mulţi antreprenori locali în contextul în care există un public tot mai numeros care preferă să-şi facă team-buildingurile sau petrecerile private într-un loc „altfel“, scrie revista După Afaceri Premium.
„Cred că oamenii au un apetit tot mai mare pentru experienţe noi, sunt tot mai curioşi, astfel încât aceste nevoi se reflectă tot mai clar în noile spaţii de evenimente care se deschid în Bucureşti“, spune Cristina Mazilu, proprietara Mazilique Studio şi a site-ului pe teme culinare Mazilique.ro.
Mazilque Studio este un open space de 90 de metri pătraţi aflat pe strada Făinari, din zona Obor a Bucureştiului. Spaţiul este împărţit în două zone, bucătăria propriu-zisă, complet utilată din punct de vedere tehnic, care se continuă printr-o masă comună cu o zonă de socializare.
Investiţia în acest spaţiu a fost de circa 52.000 de euro. Iniţial, locul avea o destinaţie mai degrabă personală, fiind un fel de laborator care susţinea generarea de conţinut pentru mazilique.ro. Ulterior însă, studioul şi-a deschis uşile către oamenii aflaţi în căutarea unor spaţii de evenimente altfel.
„Am deschis Mazilique Studio acum doi ani, în martie 2016. Motivul principal a fost nevoia unui spaţiu în care să îmi pot desfăşura activitatea pentru Mazilique.ro, practic o bucătărie de teste, un atelier în care să experimentez, să fotografiez şi să testez reţetele care apar pe blog. După amenajarea spaţiului, rezultatul ne-a permis să dezvoltăm conceptul şi să aducem în jurul mesei de stejar prieteni care împărtăşesc aceeaşi pasiune pentru mâncare, într-un open space deschis şi informal“, spune Cristina Mazilu.
Potrivit acesteia, amenajarea spaţiului a durat aproape 6 luni..