Companii

Silcotub Zalau a incheiat contracte de 106 mil. euro in cadrul grupului Tenaris

25.10.2005, 18:42 54

Compania Silcotub Zalau, parte a grupului international Tenaris - cel mai mare producator de tevi la nivel mondial, a raportat incheierea unor contracte cadru cu o valoare anuala de 106,3 milioane de euro cu alte companii din cadrul grupului.

"Aceste contracte cadru au fost incheiate pe o perioada de cinci ani si reglementeaza tranzactiile care se pot derula intre Silcotub si celelalte companii din cadrul grupului", afirma reprezentantii companiei.

Cel mai mare contract, din punctul de vedere al valorii, il reprezinta un contract de aprovizionare incheiat cu Donasid Calarasi, cu o valoare anuala de 66,8 milioane de euro, conform raportului transmis ieri catre Bursa de Valori. Valoarea lunara a contractului va fi cuprinsa intre 5,4 si 6,5 milioane de euro.

Tenaris a preluat in luna mai a acestui an un pachet de 97% din actiunile combinatului siderurgic Donasid Calarasi prin intermediul unor tranzactii in valoare de 37 de milioane de euro. Reprezentantii Tenaris declarau la acea data ca prin preluarea Donasid vizeaza reducerea costurilor de productie si asigurarea unor surse constante pentru Silcotub.

Alte doua contracte cadru au fost incheiate de catre Silcotub cu firma italiana Dalmine, operatorul din Italia al grupului Tenaris. Valoarea cumulata a celor doua contracte este de 35,1 milioane de euro.

Silcotub a mai incheiat doua contracte mai mici cu societatile Siderca Argentina si Tubos se Acero de Mexico, in valoare de 2,7, respectiv 1,7 milioane de euro.

Silcotub Zalau este unul dintre cei mai importanti producatori de tevi din otel din Romania. Compania a realizat in primele sase luni ale anului o cifra de afaceri de 73,7 milioane de euro (270,4 milioane de lei), in crestere cu 44% fata de perioada similara a anului trecut. Compania a reusit sa treaca pe profit in primul semestru, cand a inregistrat un profit net de 3,6 milioane de euro (13,3 milioane de lei).

In 2004, Silcotub a inregistrat pierderi de 3,4 milioane de euro, in conditiile unei cifre de afaceri de 116 milioane de euro. Silcotub produce tevi din otel carbon si slab aliat fara sudura, cu utilizare in industria constructiilor, petrolului si gazelor, energetica, chimica si cea a constructiilor de masini. Circa 70% din productia companiei este destinata pietelor externe din Europa de Vest, America de Nord si Europa de Est. Pe piata interna, principalii clienti ai Silcotub sunt Petrom Comtech si COM-GAZ.

Compania a fost preluata anul trecut de grupul international Tenaris, cel mai mare producator de tevi la nivel mondial.

Tenaris a intrat pe piata romaneasca prin achizitia Tubman International, societate ce detinea Silcotub Zalau, Tubinox Bucuresti si Laminorul Braila. Producatorul de oteluri laminate Laminorul Braila a fost insa transferat in proprietatea statului roman la finalul anului trecut.

Prin preluarea in acest an a combinatului Donasid Calarasi, Tenaris si-a majorat considerabil volumul operatiunilor in Romania, reusind in mai putin de un an de la intrarea pe piata sa-si construiasca un portofoliu integrat pe verticala.

Tenaris a renuntat insa in acest an la producatorul de tevi Tubinox Bucuresti, contractul de preluare a societatii de catre Silcotub fiind declarat desfiintat de drept ca urmare a neindeplinirii in termen a unor clauze.

Silcotub Zalau este listata la Bursa de Valori Bucuresti, ultimul pret de tranzactionare al acestor titluri fiind de 16,1 lei/actiune. La aceasta cotatie, valoarea de piata a companiei este de 41,2 milioane de euro.

andrei.chirileasa@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO