Companii

Şeful Henkel România pleacă după 16 ani în companie. Care sunt motivele?

Şeful Henkel România pleacă după 16 ani în companie. Care sunt motivele?

Autor: Cristina Roşca

24.11.2011, 14:09 3599

Liviu Sfrija, preşedintele Henkel România, va pleca din cadrul companiei pentru care a lucrat timp de 16 ani. Motivul invocat de el este acela de a se dedica unor proiecte personale.

Sfrija (51 de ani) a ocupat funcţia de preşedinte al companiei care a avut anul trecut afaceri de 133 mil. euro timp de şase ani. De-a lungul timpului însă, în cadrul Henkel el a fost sales manager, managing director, general manager şi preşedinte.

El conducea din 2005 filiala companiei germane Henkel CEE, Henkel România, rezultată din fuziunea, la începutul anului 2007, dintre producătorul de materiale de construcţii Henkel Bautechnik Romania şi firma de bunuri de larg consum Henkel.

Sfrija, care a absolvit Facultatea de Matematică-Informatică din cadrul Universităţii Alaxandru Ioan Cuza din Iaşi, va fi înlocuit începând cu 1 decembrie de Niculae Olteanu, actualul CFO al Henkel România şi Henkel Bulgaria .

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO