Companii

Seful celui de-al doilea distribuitor farma renunta la functie

01.09.2008, 23:01 453

Zaharia a preluat aceasta functie in luna august a anului trecut, la cateva luni dupa ce presedintele de atunci, Robert Popescu (actual CEO interimar al grupului A&D Pharma), a demisionat.
Anterior venirii la Relad, Zaharia a fost timp de doi ani directorul general al diviziei din Ucraina a producatorului de uleiuri Bunge, dupa ce a mai ocupat si pozitia de sales&marketing manager al Bunge Romania.
Plecarea lui Cezar Zaharia survine, dupa ce in vara acestui an si pozitia de CFO a distribuitorului farma a ramas vacanta, perioada in care actionarii l-au recrutat pe Adrian Volintiru, fostul director financiar al Rompetrol Downstream.
Contactat de ZF, Cezar Zaharia a confirmat plecarea de la Relad la 1 septembrie si a spus ca nu s-a decis ce va face in continuare.
Relad activeaza prin intermediul a doua entitati juridice, cu activitati de import si distributie de medicamente, Relad International si Relad Pharma. Relad International a inregistrat in 2007 o cifra de afaceri de 204,76 mil. euro si pierderi de 2,7 mil. euro, in timp ce Relad Pharma a avut afaceri de 218,95 mil. euro si pierderi de 0,2 mil. euro, potrivit Ministerului de Finante.
Actionarul majoritar al Relad Pharma este Relad International (99,7% din titluri), iar actionarii Relad International sunt West Management International (40%), Expert Finance International (40%), Zigu Manu Tiberius Marius (20%), potrivit datelor din Monitorul Oficial. In spatele acestor entitati se afla oamenii de afaceri Laurentiu Stratulat (cu 40% din actiuni), Adrian Roncea (40% din actiuni) si Tiberiu Zigu, potrivit informatiilor existente in piata.
Cei trei oameni de afaceri controleaza si reteaua de farmacii City Pharma, unul dintre principalii jucatori din domeniu, cu peste 140 de unitati.
Hermes Pharma, compania care opereaza reteaua de farmacii, a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 36,4 mil. euro, la pierderi de 7,1 mil. euro.
Anuntul plecarii lui Cezar Zaharia de la Relad survine la putin timp dupa ce si A&D Pharma, cel mai mare jucator din piata, a anuntat schimbari la nivel de top management.

Ce business a condus Cezar Zaharia

Relad Pharma a avut afaceri de 218,95 mil. euro si pierderi de 0,2 mil. euro;

Este al doilea jucator din piata, dupa Mediplus (parte a A&D Pharma);

Relad opereaza un depozit central si 16 depozite locale, precum si un parc de masini de peste 400 de vehicule;

Primul depozit Relad a fost infiintat in 1994 in Bucuresti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO