Companii

Şeful Astra Rail Industries: În loc să închidem linii de cale ferată, mai bine investim în dezvoltarea infrastructurii feroviare

Şeful Astra Rail Industries: În loc să închidem linii...

Autor: Mirabela Tiron

07.11.2014, 00:06 610
Investiţiile în infrastructura feroviară şi dezvoltarea acestui tip de transport ar putea contribui la o creştere economică anuală de 5% a României în următorii ani, acest sector fiind o „verigă importantă“, după cum afirmă Fulger Popescu, directorul de operaţiuni al Astra Rail Industries, care a preluat în urmă cu doi ani activele fabricilor Astra Vagoane Arad, Romvag Caracal şi Meva Turnu Severin, intrate în insolvenţă în 2010.
 
„În loc să ne gândim la închiderea unor linii de cale ferată (cum este prevăzut în Master Planul General de Transport – n. red.) mai bine investim în dezvoltarea infrastructurii feroviare, măsură ce va aduce comenzi noi pentru vagoane şi locomotive şi implicit mai mult trafic“, a spus Fulger Popescu, care are o experienţă de peste 30 de ani în cele trei fabrici de material rulant controlate anterior de Cristian Burci prin intermediul grupului International Railway Systems.
 
Ziarul Financiar a dat startul proiectului „România 5%“, prin care mobilizează clasa de business autohtonă - antreprenori şi companii private - pentru a crea o platformă de relansare economică a României. La 25 de ani de la revoluţie, România nu-şi poate permite să rateze convergenţa cu Occidentul. Cu o creş­tere estimată as­tăzi la doar 2,2% pentru 2014 şi 2,4% pentru 2015 se pune tot mai mult problema dacă convergenţa României cu Occidentul se va realiza vreodată sau niciodată.
 
Cele trei fabrici pe care le conduce Fulger Popescu vor produce în acest an 2.000 de vagoane de marfă, faţă de 1.300 anul trecut, datorită  comenzilor de la clienţii din străinătate. Niciun vagon de marfă nu va fi livrat însă pe piaţa românească.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO