Companii

Sectorul aerian european dă semne de revenire: numărul de zboruri a fost în august 2021 cu doar 31% mai mic faţă de august 2019. România, a doua cea mai mică scădere, după Grecia

Sectorul aerian a fost una dintre industriile cele mai afectate de izbucnirea pandemiei în primăvara anului trecut, numărul curselor comerciale scăzând dramatic în primele luni, cu o revenire treptată şi lentă ulterior.

Totuşi, datele publicate marţi de Eurostat arată că există semne de revenire pe piaţa aeriană în 2021.

Cel mai dramatic moment a fost înregistrat în luna aprilie 2020, când numărul de zboruri comerciale la nivelul Uniunii Europene s-a redus cu 91% faţă de aprilie 2019, urmat de  90% în luna mai. A urmat apoi o revenire foarte lentă, până la un minus de ”doar” 53% în august, pentru ca revenirea pe creştere a cazurilor de Covid să accentueze din nou în următoarele luni diferenţa faţă de situaţia din 2019, până la 73% în februarie 2021.

Totuşi, industria aeriană a început să dea semne de redresare mai accelerată odată cu prima lună de vară din 2021, când numărul de zboruri comerciale a fost cu 54% mai mic faţă de iunie 2019, pentru ca în iulie şi august diferenţa să se reducă la 37%, respectiv 31%.

Faţă de august 2020, în acest an numărul de zboruri a crescut cu 48% în Europa, fiind operate în total 479.000 de zboruri, faţă de 325.000 în august 2020 şi 696.000 în august 2019.

Potrivit Eurostat, România este una dintre ţările membre cu cea mai mică scădere faţă de august 2019, respectiv -18%, imediat după Grecia, cu doar -7%. Pe locul trei este Croaţia, unde numărul de zboruri a fost în august 2021 cu 22% mai mic decât în august 2019.

La polul opus, cu cele mai mari scăderi, se află Finlanda (-60% faţă de august 2019), Irlanda (-55%), Slovenia (-54%), Slovacia (-52%) şi Cehia (-51%).

Potrivit datelor BNR, românii au cheltuit anul trecut pe vacanţele în afara ţării circa 2,6 mld. euro, jumătate faţă de suma cheltuită în 2019.

În primele şase luni ale acestui an, turiştii români au lăsat pe vacanţele în străinătate 1,7 mld. euro şi doar un sfert dintre aceştia au fost cheltuiţi în luna mai, conform calculelor făcute de ZF pe baza datelor Băncii Naţionale a României. Revenirea la nivelul din 2019 este departe, având în vedere să sumele lăsate de români în afară sunt sub nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului de dinainte de pandemie.

Turismul de incoming, adică turiştii străini care vin să îşi facă vacanţele la noi în ţară, încă nu şi-a revenit, astfel că numărul turiştilor străini este la un nivel foarte mic.

În primele şase luni ale acestui au venit în România puţin sub 200.000 de turişti străini, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică, iar aceştia au lăsat circa peste 870 de milioane euro.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.