Companii

Scoţienii de la Aberdeen sunt în discuţii să vândă clădirea Construdava din Pipera

Scoţienii de la Aberdeen sunt în discuţii să vândă...

Autor: Bogdan Alecu

15.11.2016, 00:07 1363
Clădirea de birouri Construdava, deţinută de Aber­deen Asset Management, cu sediul central în Scoţia, este la un pas de a fi cumpărată de dezvoltatorul de proiecte rezidenţiale Adamamerica, cele două părţi fiind în discuţii avansate, potrivit unor surse din piaţă.

Dealul, estimat la circa 10 mil. euro, ar fi al doilea din acest an dintre cele două părţi, după ce în luna martie a acestui an Adamamerica a preluat clădirea de birouri Phoenix Tower din cartierul bucureştean Vitan.

Acesta ar fi al treilea exit pe care Aberdeeen îl face dintr-un business pe care îl deţine pe piaţa locală în ultimul an după ce a vândut proiectul comercial Auchan Titan Shopping Center pentru 86 de milioane de euro către fondul de investiţii sudafrican NEPI şi după vânzarea Phoenix Tower tot către Adamamerica.

Construdava a fost prima clădire de birouri din zona Pipera şi are o suprafaţă construită totală de 13.800 mp şi una închiriabilă de circa 7.000 mp. Clădirea de birouri a fost anunţată în 2003 şi inaugurată în vara anului 2006 de către compania Impact, cea care dezvoltă în prezent cartierul rezidenţial Greenfield din nordul Capitalei. Impact a vândut-o în acel an cu 19 mil. euro către fondul britanic de investiţii imobiliare European Property Convergence Company, care ulterior a vândut-o în 2007 către DEGI cu 26,5 mil. euro. Printre chiriaşii Construdava se numără Metro Systems, dar şi dezvoltatorul imobiliar Shikun & Binui & Red Sea Romania care deţine proiectul rezidenţial CityPoint.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO