Companii

Şantierul naval Vard Tulcea a adus sudori şi lăcătuşi din Polonia

Şantierul naval Vard Tulcea a adus sudori şi...

Autor: Mirabela Tiron

17.08.2017, 00:07 3440
Şantierul naval Vard Tulcea, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa construcţiilor navale, a adus 40 de sudori şi lăcătuşi din Polonia pentru a lucra două-trei luni în şantier, până reuşeşte să aducă forţa de muncă din Vietnam. „Birocraţia este foarte mare, procesul de aducere forţă de muncă din Vietnam este greoi. Am adus până acum doar 20 de muncitori din Vietnam (dintr-un total de 300 de sudori şi lăcătuşti puşi pe listă - n. red.)“, a spus pentru ZF Tudore Ţopa, şeful şantierului naval Vard Tulcea. În companie lucrează 2.850 de angajaţi, dar pentru a onora comenzile şantierul are nevoie de 3.500 de angajaţi proprii, potrivit lui. Vard Tulcea este cel mai mare angajator din Tulcea, judeţ în care rata şomajului era de 5,3% anul trecut, adică figurau la Statistică 4.400 de şomeri. „Am semnat recent pentru şcolarizarea elevilor pentru meseriile de lăcătuş şi sudor, pentru două clase, fiecare cu 28 de elevi. Îi angajăm direct în şantier“, a spus el. Şantierul naval a semnat un acord cu Colegiul Anghel Saligny şi cu Primăria Tulcea pentru pregătirea elevilor în vederea asigurării forţei de muncă. Afacerile şantierului s-au ridicat la 335 de milioane de lei anul trecut, faţă de 808 milioane de lei cu un an în urmă, dar Vard Tulcea a trecut pe profit net de 4,2 milioane de lei în 2016 faţă de pierderi de 23 de milioane de lei în anul anterior.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO