Companii

Sănătatea angajaţilor Takata-Petri, asigurată de Signal Iduna pentru 6 mil. euro

Autor: Adrian Dumitrache

20.04.2011, 23:47 1296

Signal Iduna Asigurări de Viaţă şi subsidiara din România agrupului japonez Takata-Petri au semnat recent o poliţă deasigurări private de sănătate care acoperă aproape 9.000 depersoane, valoarea primei depăşind 6 milioane de euro.

"Negocierile pentru acest contract au fost intense,desfăşurându-se pe o perioadă de aproape 10 luni", se arată într-uncomunicat comun al Signal Iduna Asigurări de Viaţă şi Takata-PetriRomânia.

Contractul a fost intermediat de OVB Allfinanz, firmă deconsultanţă din domeniul pensiilor şi asigurărilor private.

Directorul de resurse umane al Takata-Petri România LoredanaGhituică a arătat că poliţa Signal Iduna acoperă angajaţii din celecinci fabrici Takata, situate în Arad, Orşova şi Deta, plus copiiiacestora. În total sunt circa 9.000 de asiguraţi.

"Acest contract încheiat între Signal Iduna şi Takata este opremieră în România atât din punctul de vedere al serviciilormedicale complete, cât şi în ceea ce priveşte amploarea şiplanurile sale de extindere", a declarat directorul general adjunctal OVB Allfinanz Cristian Filimon.

Cele două părţi intenţionează să extindă contractul de asigurăriastfel încât să garanteze asistenţă medicală pentru angajaţiiTakata din toata ţara.

Toate serviciile medicale acoperite prin asigurare suntfurnizate de la 1 aprilie în reţeaua Signal Mediqa Net, careinclude peste 300 de clinici şi spitale private din ţară, potrivitcomunicatului.

"Prin acest contract preluăm grijile financiare ale angajaţilornoştri. Toate serviciile de îngrijire medicală de care au nevoieangajaţii noştri sunt achitate direct de către Signal Iduna cătreclinicile şi spitalele partenere", a afirmat directoruladministrativ şi financiar al Takata-Petri România SaschaFranz.

Vicepreşedintele directoratului Signal Iduna Asigurări de ViaţăTiberiu Maier spune că poliţa încheiată acoperă toate costurilepresupuse de îngrijirile medicale, ceea ce înseamnă că angajatulasigurat nu va plăti nimic atunci când se prezintă la clinică.

În plus, potrivit modificărilor aduse Codului fiscal, de laînceputul acestui an prima de asigurare nu mai suportă decâtimpozitul unic de 16%, nu şi contribuţiile sociale, care în cazulangajatorului ajungeau la peste 27%, iar pentru angajat la 16,5%din venitul salarial individual.

"Aşadar, câştigul e de ambele părţi: angajatorul economiseştepeste 250 de euro pe lună la fiecare angajat, iar acesta din urmăîşi creşte venitul salarial cu 16,5%", a afirmat Maier.

Potrivit datelor Signal Iduna, piaţa locală a serviciilormedicale private a ajuns la 500 de milioane de euro şi va creşte cu30% în acest an, urmând să atingă nivelul de 650 de milioane în2012, ca urmare a lipsei de performanţă a asistenţei medicalefurnizate de stat.

Cine sunt protagoniştii

  • Grupul german Signal Iduna a intrat pe piaţa românească înoctombrie 2008 prin lansarea Signal Iduna Asigurări de Viaţă.

  • Signal Iduna este unul dintre cele mai puternice grupurifinanciare din Germania, cu peste 100 de ani de experienţă şi maimult de 13 milioane de clienţi în Germania, Elveţia, Polonia şiUngaria. Domeniile de specializare ale Signal Iduna sunt asigurări,reasigurări, managementul activelor şi servicii bancare.

  • Takata-Petri România a fost înfiinţată în anul 1996 şi esteparte a companiei japoneze Takata. Portofoliul de produse alsocietăţii cuprinde volane, airbaguri, centuri de siguranţă,interioare de maşini, scaune pentru copii, electronică şisenzori.

  • Înfiinţată în 2002 la Cluj, OVB Allfinanz România este parte aOVB Holding (Germania) şi activează în domeniul serviciilor deconsultanţă, intermediere şi asistenţă în domeniul pensiiloradministrate privat, al pensiilor facultative şi alasigurărilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO