Caută doar în titlu
Companii

Salariul mediu net a scăzut uşor în mai faţă de aprilie, la 3179 lei; cele mai mari scăderi au fost în sectorul intermedierilor financiare, cu circa 16%, iar cele mai mari creşteri, de 20%, în extracţia petrolului şi a gazelor naturale, ca urmare a acordării de prime

Salariul mediu net a crescut în luna mai cu 2,5% faţă de perioada similară din 2019, la 3179 lei, cele mai mari valori fiind în continuare înregistrate în sectorul IT, cu o medie de 7772 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, de 1394 lei, arată datele INS.

Salariul mediu brut a ajuns la 5188 lei la nivelul economiei, cu 13 lei (-0,2%) mai mic decât în luna aprilie 2020.

Indicele câştigului salarial real a fost 100,2% pentru luna mai 2020 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Indicele câştigului salarial real a fost 99,9% pentru luna mai 2020 faţă de luna precedentă.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 214%, cu 0,3 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna aprilie 2020.

­ Faţă de aprilie, în mai câştigul salarial mediu net a scăzut cu 0,1% (3 lei), în condiţiile în care unele activităţi economice au raportat scăderi, iar altele creşteri.

Potrivit INS, câştigul salarial mediu net a scăzut ca urmare a ntreruperilor sau încetărilor activităţii, de continuarea şomajului tehnic de către mulţi agenţi economici, de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte) sau de remunerarea parţială a salariaţilor din unele activităţi economice.

De asemenea, scăderile au fost determinate de acordarea în luna precedentă de prime ocazionale (inclusiv pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), cât şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mari faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi au fost în zona de intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), cu 16,7%, în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), cu 16,2%, în activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, ca urmare a acordării de prime ocazionale în lunile precedente, respectiv cu 14,9%.

Diminuarea câştigului mediu cu 6-12% a fost raportată în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), transporturi aeriene, telecomunicaţii, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, activităţi de servicii anexe extracţiei;

În acelaşi timp, creşterile fost determinate de acordarea de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat reluării activităţii anumitor agenţi economici ca urmare a încetarii stării de urgenţă şi a introducerii unor măsuri de relaxare, a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte), cât şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative creşteri s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, ca urmare a acordării de prime ocazionale, cu o medie de 20,9%, precum şi în în tăbăcirea şi finisarea pieilor  cu 15%, respectiv în fabricarea de mobilă, ca efect al reluării activităţii, dar şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, cu 11,3%.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (+5,4%), ca urmare a plăţii cu ora a cadrelor didactice, în sănătate şi asistenţă socială (+3,2%), ca urmare a continuării acordării stimulentului de risc pentru personalul medical implicat în tratarea pacienţilor cu COVID-19, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv în administraţia publică (+1,0%).

 
Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.